Pe scurtSe decide să împuternicească Comisia de Negociere cu Terții a Consiliului Local să negocieze închirierea imobilului de pe str. Moise Nicoară nr. 17 din Timișoara, pentru extinderea activității didactice a Liceului Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”. Practic, locuitorii pot aștepta ca edificiul să fie închiriat pentru a permite creșterea spațiilor/activităților școlare; detaliile contractului (bani, termene, condiții) vor fi clarificate în urma negocierilor. Datorită acestui demers, zona respectivă va susține învățământul religios și poate implica costuri și termene negociate între autorități și proprietar.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2024-028952/24.09.2024 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-3601/24.09.2024 – al Serviciului Învățământ din cadrul Administrației pentru Sãnãtate și Educație a Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Compartimentului Juridic din cadrul Administrației pentru Sãnãtate și Educație a Municipiului Timișoara din data de 1.10.2024 și avizul Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara din data de 4.10.2024 - Anexe la Raportul de specialitate nr. ASEMT2024-3601/24.09.2024;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul verbal de avizare al Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ,sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa cu nr. 47/04.09.2024, înregistrată la Administrația pentru Sãnãtate și Educație a Municipiul Timișoara sub nr ASEMT3345/04.09.2024 a Liceului Teologic Ortodox “Antim Ivireanul”;
Având în vedere prevederile art. 8, alin. (1) din Legea învăţământului preuniversitar nr.
198/2023, actualizată;
Având în vedere prevederile art. 67, alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată și completată;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. d) şi alin. (7), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) şi alin. (3), lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se împuterniceşte Comisia de Negociere cu Terţii a Consiliului Local, pentru negocierea închirierii imobilului situat în Timișoara, str. Moise Nicoară nr. 17 pentru extinderea activității didactice a Liceul Teologic Ortodox „Sfântul Antim Ivireanul”.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia de Negociere cu Terții a Consiliului Local al Municipiului Timisoara, Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timisoara, Direcția Economică din cadrul Municipiului Timişoara și Liceul Teologic Ortodox „Antim Ivireanul”;
Art. 3: Prezenta hotãrâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituției Prefectului - Județul Timiș;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara;
- Liceului Teologic Ortodox „Antim Ivireanul”;
- Mass-media locale.
Hotărâarea a fost aprobată cu 18 voturi pentru
Data adoptării
15 octombrie 2024
Data publicării
24 octombrie 2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.