HCL 442/2010 Timișoara adoptată

Hotărâre privind modificarea şi aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara

Denumire
Hotărârea nr. 442 din 2010 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
442 / 2010
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se modifică organigrama și statul de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului din Timișoara: serviciul de Dezvoltare Locală și Integrare Europeană devine Biroul Dezvoltare Locală și Integrare Europeană în cadrul Serviciului Proiecte cu Finanțare Internațională, se înființează postul de director executiv - adjunct în Direcția Tehnică iar Serviciul Investiții trece subordonarea Direcției Economice. Documentul prevede anexele cu organigrama și statul de funcții ca parte integrantă a hotărârii, iar aplicarea rămâne în atribuțiile Serviciului Resurse Umane. Se comunică hotărârea mai multor direcții și instituții pentru implementare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr.27909/19.11.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sanatate, protectie sociala, turism,ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere prevederile Legii nr.155/2010 a poliţiei locale; În conformitate cu prevederile art.36 alin. (2) lit.a) si alin.(3) lit. b) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Serviciul de Dezvoltare Locală şi Integrare Europeană se transformă în Biroul Dezvoltare Locală şi Integrare Europeană, în cadrul Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională. În cadrul Direcţiei Tehnice se înfiinţează postul de director executiv - adjunct. Serviciul Investiţii din cadrul Direcţiei de Dezvoltare trece în subordinea Direcţiei Economice. Art.2: Organigrama şi Statul de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Timisoara, conform Anexelor nr.1 si nr.2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Resurse Umane din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timisoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Institutiei Arhitectului Sef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare - Direcţiei de Mediu; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass - media locale. Data adoptării 20 decembrie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă