· Inițiator: NICOLAE ROBU, Primar al municipiului Timişoara
HCL 434/2018 Timișoara adoptată
Hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei terenului în suprafaţă de 85 mp, pe o perioadă de 4 ani, necesar accesului la spaţiul din Căminul nr. 2 al Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” situat în Timişoara, str. Renaşterii nr. 24/A, în vederea atribuirii în folosinţă gratuită către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, pentru desfăşurarea activităţii Secţiei 1 Poliţie
Denumire
Hotărârea nr. 434 din 2018 a Consiliului Local Timișoara
S-a aprobat schimbarea destinației unui teren în suprafață de 85 mp pentru 4 ani, pentru a asigura accesul la spațiul din Căminul nr. 2 al Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” din Timișoara. Acest spațiu va fi atribuit în folosință gratuită Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, pentru desfășurarea activității Secției 1 Poliție. Pentru locuitori, înseamnă că un mic teren public va fi utilizat gratuit de poliție, fără plata chiriei, pe o perioadă de patru ani, posibil afectând temporar zona în apropierea căminului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei terenului în suprafaţă de 85 mp, pe o perioadă de 4 ani, necesar accesului la spaţiul din Căminul nr. 2 al Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” situat în Timişoara, str. Renaşterii nr. 24/A, în vederea atribuirii în folosinţă gratuită către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, pentru desfăşurarea activităţii Secţiei 1 Poliţie
Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2018 - 17929/30.07.2018 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2018 - 17929/30.07.2018 al Serviciului Şcoli - Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 30.07.2018 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2018 - 17929/30.07.2018;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere art. 112, alin. 2 și alin. 6 din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale;
Având în vedere Ordinul 5819/2016 privind procedura de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi condiţiile necesare acordării acestuia;
Având în vedere Acordul Consiliului de Administraţie al Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş exprimat prin Hotărârea nr. 198/23.07.2018;
Având în vedere adresa nr. 1922/24.07.2018, emisă de conducerea Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I”, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. SC2018 - 17847/27.07.2018, a fost transmis acordul Consiliului de administraţie al acestei unităţi de învăţământ;
Având în vedere Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică;
Având în vedere art. 874 (1) Cod civil;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (1), alin. (2) lit. c), art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Articole
Art. 1: Se aprobă propunerea de schimbare a destinaţiei terenului în suprafaţă de 85 mp, pe o perioadă de 4 ani, necesar accesului la spaţiul din Căminul nr. 2 al Colegiului Tehnic Energetic „Regele Ferdinand I” situat în Timişoara, str. Renaşterii nr. 24/A, în vederea atribuirii în folosinţă gratuită către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, pentru desfăşurarea activităţii Secţiei 1 Poliţie.
Art. 2: Prezenta hotărâre completează Hotărârea Consiliului Local nr. 425/21.11.2017 privind propunerea de schimbare a destinaţiei spaţiului în suprafaţă de 1019,19 mp şi teren în suprafaţă de 510 mp din Căminul nr. 2 al Colegiului Tehnic Energetic Regele Ferdinand I, situat în Timişoara, str. Renaşterii nr. 24/A în vederea atribuirii în folosinţă gratuită către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş - pentru desfăşurarea activităţii secţiei 1 Poliţie, pe o perioadă de 4 ani.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Şcoli-Spitale din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Primăriei Municipiului Timişoara, pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcției Clădiri, Terenuri, Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei Comunicare- Relaţionare;
- Serviciul Şcoli-Spitale;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului:
- Colegiului Tehnic Energetic Regele Ferdinand I;
- Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Mass-media locale.
Data adoptării
13 septembrie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.