HCL 428/2007 adoptată
Hotărâre privind constituirea Comisiei Municipale pentru probleme de Iluminat Public
Documente
- hcl hcl-428-2007.txt
- anexa hcl-428-2007-anexa1.pdf
- anexa hcl-428-2007-anexa2.bin
Text
Având în vedere Referatul nr. SC2007-23926/29.10.2007 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială,turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 496/31.10.2006 privind constituirea Comisiei Municipale pentru probleme de iluminat;
Luând in considerare prevederile Legii nr. 230/2006 privind serviciile de iluminat public;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.(2) lit.(d) şi alin (6), lit.(a) pct.14 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
În temeiul art. 45 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată;
Articole
Art.1 : Se constituie Comisia Municipală pentru probleme de Iluminat Public în Municipiul Timişoara, în următoarea componenţă:
Preşedinte: GHEORGHE CIUHANDU - Primar
Membrii: DOREL BORZA - Viceprimar
SORIN CIURARIU - Director Direcţia Urbanism
SMARANDA HARACICU - Director Direcţia Economică NICUŞOR MIUŢ - Director Direcţia Patrimoniu DUMITRU ANDOR - Director Direcţia Edilitară
IOAN ZUBAŞCU - Şef Serviciu Energetic IOAN BARNA - Reprezentant ENEL BANAT
DĂNUŢ POBEGA - Consilier Biroul Iluminat Public
Secretar: DANIELA FALUŞI - Consilier Biroul Iluminat Public
Art.2: Comisia Municipală pentru probleme de Iluminat Public în Municipiul Timişoara are următoarele atribuţii:
- Crează strategii în domeniul iluminatului public stradal, inclusiv cel al zonelor istorice ale oraşului, al clădirilor reprezentative, al lăcaşelor de cult, monumentelor şi statuilor.
- Stabileşte programul de iluminat public, inclusiv iluminatul festiv de sărbători, pe teritoriul Municipiului Timişoara.
- Avizează documentaţiile tehnice şi economice în domeniul iluminatului public.
Art.3: La data emiterii prezentei hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 496/31.10.2006
Art 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Membrilor Comisiei;
- Mass - media locale.
Data adoptării
27 noiembrie 2007
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.