HCL 421/2025 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea operațiunii de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a imobilului cu număr cadastral nou 457376 Timișoara strada Carol Telbisz, precum și atestarea acestuia la domeniul public al Municipiului Timișoara

Denumire
Hotărârea nr. 421 din 2025 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
421 / 2025
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă trecerea în domeniul public a unor imobile din Timișoara și înregistrarea în sistemul cadastru a unui imobil nou cu număr cadastral 457376, proprietate a municipiului, precum și validarea documentației topo-cadastrale inițiale. Pentru locuitori înseamnă că terenul devine parte din domeniul public și poate fi folosit în scopuri publice pe termen lung; practic, confirmă situația legală a terenului și orice planuri de administrare vor trebui respectate, iar eventualele avantaje sau limitări vor fi stabilite ulterior prin reglementări locale. Nu se menționează costuri sau termene exacte în textul prezentat.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă atestarea la domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor înscrise în CF nr. 411566 Timișoara și CF nr. 416433 Timișoara

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare  a proiectului de hotărâre nr.TMI2025-034122/07.08.2025 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr.TMI2025-034253/07.08.2025, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 07.08.2025- Anexă la Raportul de specialitate  nr.TMI2025-034253/07.08.2025, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara; Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților  și Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al  Municipiului Timișoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere prevederile art. 36 alin.(1) din Legea nr.18/1991-a Fondului Funciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art.129 alin. (2) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 -privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art.139 alin.(1) şi alin.(3) lit. g) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019-privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art.1: Se aprobă atestarea la domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor înscrise în CF nr. 411566 Timișoara și CF nr. 416433 Timișoara. Art.2: Se aprobă și se însușește documentația topo cadastrală de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară  a imobilului cu număr cadastral nou 457376 Timișoara, conform Referatului de Admitere nr. 208489/29.07.2025, teren proprietatea Municipiului Timișoara domeniul public. Art.3: Imobilul identificat cu număr cadastral nou 457376 Timișoara este alcătuit din: - suprafața de 1028 mp, provenind din numărul topografic 182/1/1 - suprafața de 3135 mp, provenind din numărul topografic 182/1/3. Precizări privind proveniența terenului: - Imobilul cu nr. top 182/1/1, în suprafață totală de 1327 mp, proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara – domeniul public, este înscris în Cartea Funciară nr. 411566 Timișoara strada Carol Telbisz. Suprafața neinclusă în noul număr cadastral 457376 rămâne evidențiată în CF nr. 411566 Timișoara. - Imobilul cu nr. top 182/1/3, în suprafață totală de 3.434 mp, proprietatea Primăriei Municipiului Timișoara, este înscris în Cartea Funciară nr. 416433 Timișoara strada Carol Telbisz. Suprafața neinclusă în noul număr cadastral 457376 rămâne evidențiată în CF nr. 416433 Timișoara. Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. Art.5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituției Prefectului - Județul Timiș; - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT; - Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Timișoara.  - MELNYTOPO SRL  - Mass-media locale.   Hotărârea a fost adoptată cu  22 de voturi pentru. Data adoptării 26 august 2025 Data publicării 5 septembrie 2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă