Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Amenajare strada Gladiolelor”. Finanțarea se va face din bugetul local, iar proiectul va fi pus în executare de Direcția Tehnică și Direcția Economică a Primăriei Timișoara. Practic, locuitorii pot avea o investiție finanțată din bani locali pentru îmbunătățiri la strada Gladiolelor, conform indicatorilor tehnico-economici din document, iar demersurile administrative vor fi comunicate către instituții și public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii, "Amenajare strada Gladiolelor", întocmit de S.C. ROUTECONSULT S.R.L., conform Contractului de proiectare nr. 1/05.01.2010 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr. SC2011-500/10.01.2011 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Fişa Tehnică nr. 148/07.12.2010, de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii, emisă de Comisia Tehnico-Economică a Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(b) şi (c) şi alin.4. lit.(d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 alin.2 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii, "Amenajare strada Gladiolelor", întocmit de S.C. ROUTECONSULT S.R.L., conform Contractului de proiectare nr. 1/05.01.2010 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face din bugetul local.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass - media locale.
Data adoptării
15 februarie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.