HCL 418/2014 Timișoara adoptată

Hotărâre privind transmiterea din proprietatea publică a Statului Român şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor în proprietatea publică a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, a sectorului de drum DN 59A km 3+170 – 3+612

Denumire
Hotărârea nr. 418 din 2014 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
418 / 2014
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă transferul drepturilor de administrare a unui sector de drum național DN 59A (km 3+170 – 3+612) din proprietatea publică a statului în proprietatea publică a municipiului Timișoara, iar administrația drumului va trece la Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Practic, drumului i se schimbă administratorul de la un departament guvernamental la Primăria Timișoara, iar cele două hotărâri anterioare privind preluarea drumului sunt revocate. Direcția Tehnică și Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse vor duce la îndeplinire măsurile necesare pentru implementare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă transmiterea din proprietatea publică a Statului Român şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor în proprietatea publică a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, a sectorului de drum DN 59A km 3+170 – 3+612, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2014 - 21330 / 13.08.2014 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistica, amenajarea teritoriului si patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice si comerţ, regii autonome si societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locala, juridica, ordine publica, drepturile omului si probleme ale minorităţilor si Comisiei pentru cultura, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport si culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timisoara; Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor; Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice; În baza prevederilor art. 867-870 din Codul civil; Având în vedere Procesul verbal încheiat în data de 6 mai 1997; În conformitate cu prevederile art. 36 alin (2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; Articole Art. 1: Se aprobă transmiterea din proprietatea publică a Statului Român şi din administrarea Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public – Privat şi Promovarea Exporturilor în proprietatea publică a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, a sectorului de drum DN 59A km 3+170 – 3+612, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Consiliului Local nr. 181/02.11.2012 - privind preluarea în administrarea Municipiului Timişoara a tronsonului de drum naţional DN 59A km 3+170 – 3+612 şi Hotărârea Consiliului Local nr. 545/31.10.2013 - privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 181/02.11.2012 privind preluarea în administrarea Municipiului Timişoara a tronsonului de drum naţional DN 59A km 3+170 - 3+612, se revocă. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Tehnică şi Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare,Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Poliţiei Locale; - Direcţiei Urbanism; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara; - Mass - media locale. Data adoptării 12 septembrie 2014

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă