Timișoara

HCL 415/2009 adoptată

HCL 415/2009

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2009 - 27745/12.11.2009 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu Ghidul Solicitantului aferent Axei prioritare 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenţie 3.4. - "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă" din cadrul Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013; În baza Hotărârii de Guvern nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie; În temeiul Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă şi a Ordinului nr. 2.548/25.08.2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor acesteia; În conformitate cu dispoziţiile art. 36 alin. 2, lit. (b), alin. 4 lit. (d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.2 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă proiectul "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau -Timişoara", în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional (POR) 2007-2013, Axa prioritară 3 - "Îmbunătăţirea infrastructurii sociale", Domeniul major de intervenţie 3.4. - "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale preuniversitare, universitare şi a infrastructurii pentru formare profesională continuă". Art. 2: Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie şi Analiza cost - beneficiu elaborate de către S.C. SUBCONTROL S.R.L. în vederea realizării obiectivului de investiţii "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale a Liceului Teoretic Nikolaus Lenau -Timişoara", cu principalii indicatori tehnico-economici prevăzuţi în Anexa 1, parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Se aprobă valoarea totală a proiectului de 11.502.989,32 Lei (inclusiv T.V.A) şi alocarea în bugetul local a sumelor reprezentând contribuţia proprie a Municipiului Timişoara în cota de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile în sumă de 193.657,96 lei, valoarea cheltuielilor neeligibile şi conexe (TVA inclusă) aferente proiectului - 1.820.091,32 lei, precum şi asigurarea valorii necesare implementării optime a proiectului, în condiţiile rambursării/decontărilor ulterioare. Taxa pe valoarea adăugată plătită, aferentă cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului va fi rambursată de AM POR conform legislaţiei naţionale în vigoare. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare, Direcţia Economică şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass-media locale. Data adoptării 20 noiembrie 2009

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro