HCL 406/2008 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal “Galerie comercială şi supermarket”, str. Republicii nr. 21, Timişoara
Documente
- hcl hcl-406-2008.txt
- anexa hcl-406-2008-anexa1.pdf
- anexa hcl-406-2008-anexa2.pdf
- anexa hcl-406-2008-anexa3.pdf
- anexa hcl-406-2008-anexa4.pdf
- anexa hcl-406-2008-anexa5.bin
Text
Având în vedere Referatul nr. U22008-001967/17.09.2008- al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe şi Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza dispoziţiilor Hotărârii Guvernului nr. 525/1996 privind Regulamentul General de Urbanism, republicată;
În baza prevederilor Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată şi modificată;
Având în vedere prevederile Art. 25 alin. 1 şi Anexei I din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, modificată;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. c) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (2) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Articole
Art.1: Se aprobă Planul Urbanistic Zonal “Galerie comercială şi supermarket”, str. Republicii nr. 21, Timişoara, având ca beneficiar pe S.C. BEGA ELECTROMOTOR S.A., întocmit conform Proiectului nr. 228/2008, realizat de S.C. STUDIO ARCA S.R.L, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Se stabilesc condiţiile de construire: regimul de înălţime de S+P+1E pentru partea de nord a zonei reglementate şi care cuprinde hala. Regimul de înălţime pentru zona situata in partea de sud a amplasamentului, spre splaiul Nicolae Titulescu, va fi reglementat printr-o nouă documentaţie de urbanism, acces auto conform avizului Comisiei de Circulaţie TH2008-001961/13.03.2008, realizarea locurilor de parcare exclusiv pe parcela deţinută de beneficiari, procentul de ocupare al terenului POT max de 60%, coeficientul de utilizare al terenului CUT de 2,5, spaţii verzi de 10% din suprafaţa totală a parcelei.
Art.3: Prezentul Plan Urbanistic Zonal “Galerie comercială şi supermarket”, str. Republicii nr. 21, Timişoara se va integra în prevederile Planului Urbanistic General Timişoara şi are o valabilitate de 10 ani. Parcelele care fac obiectul acestui Plan Urbanistic Zonal sunt cuprinse in C.F. nr. 13548 cu nr. top/cadastral 17332/2, 17331, 17329/1, şi C.F. nr. 8660 cu nr. top/cadastral 17330 şi insumeaza o suprafaţă de 23.033 mp si sunt proprietatea S.C. BEGA ELECTROMOTOR S.R.L.
Art.4: Reglementările privind autorizarea construcţiilor şi a amenajărilor vor fi aplicate în concordanţă cu prevederile prezentului Planului Urbanistic Zonal “Galerie comercială şi supermarket”, str. Republicii nr. 21, Timişoara şi a Regulamentului Local de Urbanism.
Art.5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.6: Prezenta hotărâre se comunică:
-Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
-Primarului Municipiului Timişoara;
-Consiliului Judeţean Timiş;
-Serviciului Juridic;
-Direcţiei Economice;
-Direcţiei Edilitare;
-Direcţiei Urbanism;
-Direcţiei Patrimoniu;
-Direcţiei Dezvoltare;
-Direcţiei Comunicare;
-Direcţiei de Mediu;
-Direcţiei Drumuri şi Transporturi;
-Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
-Beneficiarului S.C. BEGA ELECTROMOTOR S.A ;
-Proiectantului S.C. STUDIO ARCA S.R.L.;
-Mass - media locale.
Data adoptării
30 septembrie 2008
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.