HCL 401/2022 Timișoara adoptată
Hotărâre privind alegerea Președintelui ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara din lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2022
- Denumire
- Hotărârea nr. 401 din 2022 a Consiliului Local Timișoara
- Emitent
- Consiliul Local Timișoara
- Număr
- 401 / 2022
- Localitate
- Timișoara, județul Timiș
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se decide alegerea domnului Lațcǎu Ruben ca președinte al ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2022. Pentru locuitori, înseamnă ca acesta va conduce discuțiile și votările din consiliu în acele luni, adică rolul său influențează cum se tratează proiecte și dacă se aprobă bugete sau inițiative locale. Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru și 1 abținere, iar documentul se publică pe site și se comunică autorităților și mass-mediei locale.
Documente
- hcl hcl-401-2022.txt
Text
Consiliul Local al Municipiului Timişoara
Având în vedere prevederile art. 123 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal al Ședinței în plen a Consiliului Local din data de 02.08.2022;
În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole
Art. 1: Domnul LAȚCĂU RUBEN - Viceprimar al Municipiului Timișoara se alege ca președinte al ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara din lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2022.
Art. 2: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi pentru și 1 abținere.
Data adoptării
2 august 2022
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 397/2022Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice - faza SF, a indicatorilor tehnico-economici și a anexei privind…HCL 398/2022Hotărâre privind privind renunțarea la realizarea obiectivului de investiții „Reparaţii capitale corp cantină la Spitalul Clinic…HCL 399/2022Hotărâre privind aprobarea operațiunii de subapartamentare a spațiului- parter a imobilului înscris în CF nr. 409363-C1-U9…HCL 400/2022Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal „LOCUINȚE COLECTIVE CU SERVICII LA PARTER ÎN REGIM S+P+2E, ACCES AUTO ȘI…HCL 402/2022Hotărâre privind aprobarea rectificarii bugetului local al Municipiului Timisoara pe anul 2022HCL 403/2022Hotărâre privind aprobarea revizuirii indicatorilor tehnico-economici - faza SF şi a Devizului General revizuit pentru obiectivul…HCL 404/2022Hotărâre privind atestarea apartenenței la domeniul public al Municipiului Timișoara a imobilelor prevăzute în AnexaHCL 405/2022Hotărâre privind aprobarea rezervei de implementare destinată reechilibrării Contractului de furnizare nr…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.