Pe scurtMunicipiul Timișoara cumpără în domeniul privat un teren de 529 mp identificat în CF nr. 449253, iar apoi îl trece în domeniul public al orașului cu destinația „teren intravilan pentru drum”. Practic, locuitorii vor avea un teren folosit pentru drum în zonă, iar managementul acestuia trece de la privat la administrația locală; motivele financiare exacte nu sunt specificate, dar se vor aplica prevederile legale privind proprietatea și administrarea patrimoniului. Hotărârea stabilește cine răspunde de punerea în aplicare și publicarea deciziei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr.CT2019-7721/10.12.2019, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. CT2019-7721 din data de 10.12.2019 al Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse I Est din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 11.12.2019 - Anexă la raportul de specialitate nr. CT2019-007721/10.12.2019;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere adresa înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. CT2019-7721 din 06.12.2019;
Având în vedere “Declaraţia” de renunţare la dreptul de proprietate, autentificată sub nr. 1616 din 25.11.2019, la Societatea Profesională Notarială ”STĂNCIUC”, de către Notar Public, Bogdan-Alexandru Stănciuc;
În conformitate cu prevederile art.553, alin (2) , art. 562, alin.(2) şi art. 889 din Codul Civil;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c), art. 286, alin. (4) şi a pct. I din Anexa nr. 4 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 - privind Codul administrativ ;
În temeiul art. 139, alin. (1) şi art. 196, alin, (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 - privind Codul administrativ;Articole
Art.1: Se aprobă dobândirea de către Municipiul Timişoara, în domeniul privat, a imobilului-teren înscris în C.F. nr.449253-Timişoara, în suprafaţă de 529 m.p.
Art.2: Se aprobă trecerea imobilului - teren menţionat la art.1, din domeniul privat al Municipiului Timişoara, în domeniul public al Municipiului Timişoara, cu destinaţia de ”teren intravilan pentru drum”.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse I Est şi Direcţia Ecomomică - Biroul Evidenţa Patrimoniului din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Generale Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generală de Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiş;
- Domnului Piţu Iov;
- Mass-media locale.
Data adoptării
14 ianuarie 2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.