Hotărâre privind împuternicirea Comisiei de negociere cu terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara în vederea negocierii cuantumului chiriei aferente imobilului situat în Timişoara, Piatra Craiului nr. 3, în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii din aparatul de specialitate al Primarului şi cei ai serviciilor publice aflate în subordinea Consiliului Local
Denumire
Hotărârea nr. 390 din 2017 a Consiliului Local Timișoara
Comisia de negociere cu terţii a CL Timișoara este împuternicită să negocieze cuantumul chiriei pentru imobilul din Timișoara, Piatra Craiului nr. 3, unde își desfășoară activitatea angajații primăriei și ai serviciilor subordonate. Decizia vizează stabilirea sumei chiriei pe care o va plăti CL pentru acel spațiu, proprietate a COLTERM S.A. Timișoara, urmând să fie pusă în aplicare de Comisie. Se vor comunica dispozițiile hotărârii către instituții și entități relevante pentru implementare și informare publică.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se împuterniceşte Comisia de negociere cu terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara în vederea negocierii cuantumului chiriei imobilului situat în Timişoara, Piatra Craiului nr.3, înscris în CF 412223 Timişoara şi CF 411911 Timişoara, proprietatea S.C. COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A Timişoara
Având în vedere Expunerea de motive privind oportunitatea proiectului de hotărâre, nr. SC2017 - 23077/15.09.2017, a Primarului Municipiului Timişoara- domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2017-23077 din data de 15.09.2017 al Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic cu nr.SC2017-23077/15.09.2017;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică , amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.7/26.06.2012 privind constituirea Comisiei de negociere cu terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, modificată şi completată prin Hotărârile Consiliului Local nr. 43/02.02.2016, 60/03.08.2016 şi 209/30.05.2017;
În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea nr. 215/2001 - privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se împuterniceşte Comisia de negociere cu terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara în vederea negocierii cuantumului chiriei imobilului situat în Timişoara, Piatra Craiului nr.3, înscris în CF 412223 Timişoara şi CF 411911 Timişoara, proprietatea S.C. COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A Timişoara.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Comisia de negociere cu terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generale de Urbanism şi Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Comisiei de negociere cu terţii;
- S.C. COMPANIA LOCALĂ DE TERMOFICARE COLTERM S.A Timişoara;
- Mass-media locale.
Data adoptării
17 octombrie 2017
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.