Timișoara

HCL 384/2017 adoptată

Hotărâre privind acceptarea donației și aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţie ,,Realizarea utilități la blocul ANL destinat închirierii pentru tineri specialiști în sănătate- str. I.I. Brad nr.1/E”

Documente

Text

Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2017 - 25496/13.10.2017 privind oportunitatea proiectului de hotărâre a Primarului Municipiului Timișoara- domnul Nicolae Robu; Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2017 - 25497 din data de 13.10.2017 al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din cadrul primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2017 -25514 din data de 31.10.2017 al Direcției Edilitare- Serviciul Drumuri, Poduri, Parcaje, Canalizare, Alim. cu Apă; Având în vedere avizul Serviciului Juridic - Anexă la raportul de specialitate nr. SC2017 - 25497/13.10.2017; Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică , amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, Comisiei pentru cultură, știință, învățământ, sănătate, protecție socială, turism, ecologie, sport și culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.140/24.04.2017 privind transmiterea în folosință gratuită, pe perioada realizării investițiilor, către Agenția Națională pentru Locuințe (A.N.L.), a terenului situat în Timișoara, strada Ion Ionescu de la Brad nr.1/E, în suprafata de 2446 mp., identificat prin CF 444149, nr. cad. 444149, în vederea construirii a unui bloc de locuinţe în regim S+P+6E – 30 de unități locative, destinate închirierii tinerilor specialiști din sănătate și aprobarea contractului între Agenția Națională pentru Locuințe, Municipiul Timișoara și Direcția de Sănătate Publică; Având în vedere contractul încheiat între Agenția Națională pentru Locuințe, Primăria Municipiului Timișoara prin Consiliul Local și Direcția de Sănătate Publică, înregistrat la instituția noastră cu nr. SC2017-10709/02.05.2017; Având în vedere adresa cu nr. CCT2017-000037/25.09.2017 a S.C. DACODRIN S.R.L. Arad prin care aceștia ne înaintează spre promovare Studiul de fezabilitate privind ”Realizarea utilități la blocul ANL destinat închirierii pentru tineri specialiști în sănătate - str. I.I. Brad nr. 1/E”, proiect cu nr.258/2017; Având în vedere Fişa Tehnică de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii nr. 343/13.10.2017 a Comisiei tehnico-economice; În conformitate cu prevederile art.3 alin. (3) din Legea nr.152/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(b) şi (c) şi alin.4. lit.(d) din Legea nr.215/2001 – privind administraţia publică locală, republicată și modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată și modificată;Articole Art.1: Se acceptă donaţia documentaţiei faza SF din partea S.C. DACODRIN S.R.L pentru obiectivul de investiţii " Realizarea utilități la blocul ANL destinat închirierii pentru tineri specialiști în sănătate- str. I.I. Brad nr.1/E ". Art.2: (1) Se aprobă Studiul de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii " Realizarea utilități la blocul ANL destinat închirierii pentru tineri specialiști în sănătate- str. I.I. Brad nr.1/E ", întocmit de S.C. DACODRIN S..R.L., cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico-economici, prevăzuţi în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Se aprobă trecerea la elaborarea Proiectului tehnic şi a Documentaţiei de execuţie. Art.3: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 140/24.04.2017. Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Edilitară, Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.5: Prezenta hotărâre se comunică:- Instituției Prefectului - Județul Timiș - Primarului Municipiului Timișoara; - Direcției Edilitare; - Direcției Economice; - Direcției Generale de Urbanism și Dezvoltare Urbană; - Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse; - Direcției de Mediu; - Direcției Comunicare-Relaționare; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calității; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - S.C. DACODRIN S.R. L. - Mass-media locale. Data adoptării 17 octombrie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro