Hotărâre privind trecerea din domeniul public al municipiului Timişoara în domeniul privat al municipiului Timişoara, a terenului aferent imobilului cu destinaţia de locuinţă situat în Timişoara, str.Vasile Lupu nr.9
Denumire
Hotărârea nr. 369 din 2013 a Consiliului Local Timișoara
Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Timișoara a terenului aferent imobilului cu destinația de locuință situat în Timișoara, str. Vasile Lupu nr. 9, în suprafață de 790 mp. Aceasta înseamnă că terenul va fi gestionat în mod privat de către municipalitate (posibil vânzare sau folosire în alte scopuri comerciale), iar pentru locuitori poate însemna modificări în cadrul poderei de utilizare a spațiului, eventual mutări sau investiții viitoare realizate de instituții private sau autorități locale, în funcție de parcursul ulterior al hotărârii. Direcția Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse și Serviciul Banca de Date Urbane și Cadastru vor pune în aplicare hotărârea.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului situat în Timişoara, str. Vasile Lupu nr 9 inscris in CF 411682 top 16503-16504 Timisoara in suprafata de 790mp
Având în vedere Referatul nr.SC2013-17269/18.06.2013 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Adresa cu nr.CT2013-001821/03.04.2013 a dl.Istvan Mihail si a d-nei Istvan Viorica;
În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin. (2) lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se aprobă trecerea din domeniul public al Municipiului Timişoara în domeniul privat al Municipiului Timişoara, a terenului situat în Timişoara, str. Vasile Lupu nr 9 inscris in CF 411682 top 16503-16504 Timisoara in suprafata de 790mp.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse şi Serviciul Banca de Date Urbane şi Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale , Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Biroului Audit;
- O.C.P.I. Timiş;
-Dl.Istvan Mihail;
- D-nei Istvan Viorica;
- Mass-media locale.
Data adoptării
5 iulie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.