HCL 36/2017 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea Actului adiţional nr. 3 la Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de Creştere Timişoara”

Denumire
Hotărârea nr. 36 din 2017 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
36 / 2017
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Actul adițional nr. 3 la Actul Constitutiv și Statutul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de Creștere Timișoara”, pentru a actualiza cadrul de guvernanță și funcționare al asociației, în contextul finanțării și programelor regionale finanțate prin fonduri UE. Se desemnează doi consilieri locali să reprezinte municipiul în cadrul asociației, conform documentelor identificate, ceea ce înseamnă că localitatea poate beneficia de proiecte de dezvoltare urbană durabilă, cu potențiale finanțări și termene stabilite în acord cu programul operațional regional 2014-2020. Hotărârea stabilește cadrul pentru colaborări intercomunale, zonele/ proiectele afectate fiind cele urmărite de Planul de creștere urbană din cadrul “Polului de Creștere Timișoara”.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se desemnează doi consilieri locali, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Timişoara în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”, după cum urmează: 1. D-nul. IDOLU IULIAN DANIEL 2. D-nul. BARABAS LORENZO – FLAVIUS

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2017- 1159/17.01.2017 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Luând în considerare adresa nr. 4/10.01.2017 de la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara cu nr. CDD2016- 5/12.01.2017; Luând în considerare Hotărârea nr. 16/24.10.2016 a Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de Creştere Timişoara”; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 45 din data: 29.07.2016 privind desemnarea unor reprezentanţi ai Consiliului Local al Municipiului Timişoara în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de creştere Timişoara”; Având în vedere Statutul şi Actul Constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de Creştere Timişoara”, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 5/27.01.2009 şi modificate prin Actul Adiţional nr. 1, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.184/02.11.2012, şi Actul adiţional nr. 2, aprobat prin Hotărârea consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 153/25.03.2014;Luând în considerare Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 "Sprijinirea dezvoltării urbane durabile"; Având în vedere prevederile art. 35, alin. (3), (4), (5) şi (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 11, 12, 13, 36, alin. 2, lit. e), alin.7, lit. c) şi 37 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se desemnează doi consilieri locali, respectându-se configuraţia politică de la ultimele alegeri locale, care să reprezinte Consiliul Local al Municipiului Timişoara în cadrul Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară “Polul de creştere Timişoara”, după cum urmează: 1. D-nul. IDOLU IULIAN DANIEL 2. D-nul. BARABAS LORENZO – FLAVIUS. Art. 2: Se aprobă Actul adiţional nr. 3 la Actul Constitutiv şi Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Timişoara”, conform Anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3: Se desemnează d-nul. Alexandru Vasile Mircea Manga, consilier juridic în cadrul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Timişoara”, ca persoană împuternicită să întreprindă demersurile de autentificare a Actului adiţional nr. 3, aprobat la Art. 1, precum şi pentru înscrierea modificării în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Polul de Creştere Timişoara”. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Poliţiei Locale; - Direcţiei Fiscale; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Biroului Sport - Cultură; - Biroului Şcoli - Spitale; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului; - Asociaţiei de Dezvoltare Intecomunitară “Polul de Creştere Timişoara”; - Mass-media locale. Data adoptării 25 ianuarie 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă