· Inițiator: Primar, Gheorghe Ciuhandu

HCL 357/2010 Timișoara adoptată

Hotărâre privind desemnarea membrilor în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat

Denumire
Hotărârea nr. 357 din 2010 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
357 / 2010
Inițiator
Primar, Gheorghe Ciuhandu
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă numirea reprezentanților municipiului Timișoara în Consiliul de Administrație al unităților de învățământ preuniversitar de stat, conform unei liste/Anexă ce face parte integrantă din hotărâre. Direcția Patrimoniu a Primăriei va pune în executare aceste numiri. Hotărârea se comunică instituțiilor și persoanelor implicate, iar efectul pentru locuitori este că municipiul își asumă desemnarea membrilor în consiliile de conducere ale unităților de învățământ, ceea ce influențează modul în care se administrează fonduri, spații și proiecte educaționale în oraș.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă desemnarea din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a reprezentanţilor în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr.SC2010-22266/17.09.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere art.145 (3) din Legea Învăţământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările şi completările ulterioare din Regulamentul de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul 4925/2005 emis de Ministerul Educaţiei şi Cercetării ; Având în vedere Adresa nr.SC2010-1548/12.02.2010 a PDL-Organizaţia Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 36 alin.9 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.1 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aprobă desemnarea din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara a reprezentanţilor în cadrul Consiliului de Administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3 : Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare ; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Persoanelor desemnate în Consiliul de Administraţie; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş; - Mass - media locale. Data adoptării 28 septembrie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă