· Inițiator: DOMNUL primar, Dominic Fritz

HCL 350/2023 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice revizuite, a indicatorilor tehnico-economici - faza PT şi a Devizului General pentru obiectivul de investiții „Reabilitare termică imobil, str. C. Brediceanu nr. 13-15”

Denumire
Hotărârea nr. 350 din 2023 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
350 / 2023
Inițiator
DOMNUL primar, Dominic Fritz
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică actualizată și indicatorii tehnico-economici pentru faza PT și Devizul General ale investiției „Reabilitare termică imobil, str. C. Brediceanu nr. 13-15”, conform cerințelor anterioare ale Consiliului Local. Asta înseamnă că, începând de acum, se poate continua cu monitorizarea și execuția proiectului de reabilitare termică a clădirii, cu fonduri și termene prevăzute în deviz și în pașii următori ai investiției. Pentru locuitori, impactul principal este creșterea eficienței energetice a blocului, posibil reducerea costurilor la încălzire după finalizarea lucrărilor și îmbunătățiri ale condițiilor de trai pe durata procesului de modernizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia tehnico - economică revizuită elaborată la faza PT pentru obiectivul de investiții „Reabilitare termică imobil, str. C. Brediceanu nr. 13-15”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre nr. TMI2023-003503 din data de 13.07.2023 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz; Având în vedere Raportul de specialitate nr.TMI2023-003503 din data de 13.07.2023 al Biroului Eficientizare Energetică Blocuri, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara; Având în vedere adresa Direcţiei Economice nr. TMI2023-3503/25.07.2023; Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 26.07.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. TMI2023-003503 din data de 13.07.2023; Având în vedere Avizul C.T.E. nr. 22/27.12.2022; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 72/23.02.2018 modificată și completată prin Hotărârea nr. 201 din 24.04.2018, prin care Consiliul Local a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenție, indicatorii tehnico-economici și anexa privind descrierea sumară a investiției pentru obiectivul, „Reabilitare termică imobil,str. C. Brediceanu nr. 13-15”; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 12 din data de 11.01.2019 modificata prin Hotărârea nr. 64 din 25.02.2019 prin care Consiliul Local a aprobat cererea de finantare a proiectului “Îmbunătăţirea eficienţei energetice a sectorului rezidenţial prin reabilitare termică a blocurilor de locuinţe: str.C. Brediceanu nr.13-15; Calea Torontalului nr.14; str.Dropiei nr.7; str.Dâmbovița nr.22/a”– Cod SMIS 2014+: 121587; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu și Comisiei pentru administrarea domeniului public și privat, servicii publice și comerț, regii autonome și societăți comerciale, precum și Avizul Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minoritățile din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timișoara; Având în vedere prevederile Hotărârii Consiliului Local nr. 193/10.05.2016- privind aprobarea “Strategiei Integrate de Dezvoltare 2014-2020 a Polului de Creştere Timişoara”; Având în vedere Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 18 /04.03. 2009 - privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările și completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2) lit. b), și alin. (4), lit. e) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) și alin. (3) și art. 196, alin. (1), lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole Art. 1: Se aprobă documentaţia tehnico - economică revizuită elaborată la faza PT pentru obiectivul de investiții „Reabilitare termică imobil, str. C. Brediceanu nr. 13-15”. Art. 2: Se aprobă Indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Reabilitare termică imobil, str. C. Brediceanu nr. 13-15”, conform Anexei 1 la prezenta hotărâre. Art. 3: Se aprobă Devizul General al proiectului în valoare de 2.068.703,12 lei (inclusiv TVA), conform Anexei 2 la prezenta hotărâre. Art. 4: Se asigură din bugetul local, sumele suplimentare rezultate în urma revizuirii documentației tehnico-economice faza PT, în condițiile prevazute de art.14(1) OUG nr.18/2009. Art. 5: Prezenta hotărâre modifică Hotărârea Consiliului Local nr. 72/23.02.2018 modificată și completată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 201 din 24.04.2018 si completeaza în mod corespunzător Hotărârea Consiliului Local nr. 12 din data de 11.01.2019 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 64 din 25.02.2019. Art. 6: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Eficientizare Energetică Blocuri și Direcția Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 7: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului de specialitate al Primarului; - Mass-media locale. Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi pentru. Data adoptării 9 august 2023

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă