Pe scurtSe aprobă o listă de priorități pentru anul 2023 pentru repartizarea unei locuințe din fondul locativ de stat, o locuință socială sau din proprietatea privată a municipiului Timișoara, în funcție de criteriile stabilite. Pentru locuitori, înseamnă că este decizia de a aproba ordinea celor care pot primi o locuință în anul 2023 și cine intră pe listă mai întâi, cu termenele și condițiile aplicabile, iar serviciul Locuințe și Preemțiuni va gestiona implementarea. Hotărârea mai stabilește călista va fi publicată pe site și comunicată instituțiilor relevante; procesul de atribuire va fi urmărit de serviciul municipal desemnat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre, nr. SC2023/1204/16.01.2023, al Primarului Municipiului Timișoara- domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2023-1204/16.01.2023 al Direcției Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic, din data de 17.01.2023 - Anexă la Raportul de specialitate nr. SC2023-1204/16.01.2023;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu și Procesul Verbal de avizare al Comisiei V - pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile Legii locuinţei nr. 114/1996 – republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 1275/2000 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii 114/1996 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 – privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea 241/2001;
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr. 38/02.02.2016 privind criteriile de întocmire a a listelor de priorități și procedura de repartizare a locuinţelor din fondul locativ de stat și a locuințelor sociale sau din proprietatea privată a municipiului Timișoara, modificată cu Hotărârea Consiliului Local nr.60/21.02.2017;
Având în vedere prevederile art. 129, alin. (2), lit. c) și d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 - privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 196, alin. (1), lit. a) și art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se aprobă lista de priorități pentru anul 2023, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Locuinţe și Preemțiuni al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.Art. 3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totoodată se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Birourilor, Compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului;
- Mass- media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 22 voturi pentru.
Data adoptării
2 februarie 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.