Pe scurtSe aproba Studiul de Fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Pasarela Îndrăgostiților (Parcul Copiilor)” și se pornește elaborarea proiectului tehnic și a documentației de execuție. Finanțarea proiectului va veni din bugetul local, iar acesta este clasificat ca lucrare de utilitate publică, urmând ca Direcția Generală de Investiții și Mentenanță să pună în practică hotărârea. Practic, locuitorii pot aștepta demararea etapei de proiectare și viitia unei finanțări din bugetul local, cu eventuale termene care vor apărea în documentația ulterioară.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă Studiul de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Pasarela Îndrăgostiților (Parcul Copiilor)” întocmit de S.C. Pod Proiect S.R.L.- Timişoara, conform Contractului de prestare de servicii nr. 98 din 27.05.2020 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico economici, prevăzuţi în Anexacare face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere Referatul de aprobarea a Proiectului de Hotărâre nr. TMI2023-003841/20.07.2023 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2023-003841/20.07.2023 al Direcției Generală de Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic, din data de 21.07.2023 – Anexă la Raportul de Specialitate nr. TMI2023-003841/20.07.2023;
Având în vedere adresa Direcţiei Economice nr. TMI2023-003841/20.07.2023;
Având în vedere Fişa Tehnică de verificare şi avizare a documentaţiilor tehnico-economice pentru lucrările de investiţii nr. 16/23.06.2023 a Comisiei tehnico-economice;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021 - privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesul Verbal de avizare al Comsiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 raportat la art. 129, alin. (2), lit b), coroborat cu art. 129, alin. (4), lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139, alin. (1) şi (3) și art. 196, alin. (1), lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;Articole
Art. 1: Se aprobă Studiul de Fezabilitate şi indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Pasarela Îndrăgostiților (Parcul Copiilor)” întocmit de S.C. Pod Proiect S.R.L.- Timişoara, conform Contractului de prestare de servicii nr. 98 din 27.05.2020 cu caracteristicile principale şi indicatorii tehnico economici, prevăzuţi în Anexacare face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Se aprobă trecerea la elaborarea Proiectului Tehnic şi a Documentaţiei de execuţie.
Art. 3: Finanţarea obiectivului de investiţii prevăzut la art.1 se va face din bugetul local.
Art. 4: Obiectivul de investiţie „Pasarela Îndrăgostiților (Parcul Copiilor)” face parte din categoria lucrărilor de utilitate publică.
Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Generală de Investiții și Mentenanță din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 6: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Direcţiei Generale de Investiții și Mentenanță;
- Direcţiilor, serviciilor, birourilor, compartimentelor - din cadrul aparatului
de specialitate al Primarului Municipiului Timişoara;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi pentru și 1 abținere.
Data adoptării
9 august 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.