· Inițiator: GHEORGHE CIUHANDU, Primar al Municipiului Timișoara

HCL 343/2010 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea Convenţiei pentru reabilitarea clădirii istorice din Piaţa Unirii nr. 4, Timişoara

Denumire
Hotărârea nr. 343 din 2010 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
343 / 2010
Inițiator
GHEORGHE CIUHANDU, Primar al Municipiului Timișoara
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Convenția pentru reabilitarea clădirii istorice din Piața Unirii nr. 4, Timișoara, iar implementarea acesteia este încredințată Direcției Dezvoltare și Direcției Economice ale Primăriei. Se vor realiza lucrările conform contractului de asociere cu SC Ursus Breweries SA, cu termene și finanțare stabilite în convenție (conținutul exact al finanțării și termenele figurează în anexă). Vor apărea impacturi pentru zona centrală și pentru patrimiliul urban, iar banii și calendarul obiectivelor vor fi gestionați de cele două direcții implicate, comunicate instituțiilor relevante.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Convenţia pentru reabilitarea clădirii istorice din Piaţa Unirii nr. 4, Timişoara, prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2010 - 21662/10.09.2010 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr.158/18.04.2006 privind încheierea unui contract de asociere cu SC URSUS Breweries SA; În baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 147/25.03.2008 privind aprobarea listei de priorităţi cu clădirile istorice cărora li se vor restaura faţadele în anul 2008, în baza contractului de asociere nr. 1/20.05.2006, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi SC URSUS Breweries SA; Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 330/29.07.2008 privind aprobarea Convenţiei pentru realizarea obiectului contractului de asociere nr. 1/20.05.2006, încheiat între Consiliul Local al Municipiului Timişoara şi SC Ursus Breweries SA, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 158/ 18.04.2006; În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin.(2) lit. d) şi e), alin.(6) lit. a) pct. 10, alin. (7) lit. a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 alin.(2) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă Convenţia pentru reabilitarea clădirii istorice din Piaţa Unirii nr. 4, Timişoara, prevăzută în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Poliţia Comunitară; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Proprietarului clădirii istorice din Piaţa Unirii nr. 4, Timişoara; - Mass-media locale. Data adoptării 28 septembrie 2010

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă