Timișoara

HCL 326/2008 adoptată

Hotărâre privind concesionarea prin licitaţie publică deschisă, pe o perioadă de 5 ani, a serviciului 'blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar respectiv fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Timişoara'

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2008-16168/16.07.2008 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Gheorghe Ciuhandu;; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe; Comisiei pentru dezvoltare urbanistica, lucrări publice şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere contractul de prestari servicii nr. 138/A din 14.08.2007 incheiat intre Municipiul Timisoara prin Consiliul Local si S.C. Administrarea Domeniului Public S.A. avand ca obiect prestarea serviciului de ridicare, transport si depozitare a vehiculelor fara stapan sau abandonate pe terenuri apartinand domeniului public sau privat al statului ori al unitatilor administrativ teritoriale, ori parcate neregulamentar, care expiră în data de 13.08.2008; În conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă Guvernului nr.34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; Având în vedere prevederile Hotărârea Guvernului României nr.71/2007 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii prevăzute în Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publica, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii; In conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 147/1992 privind blocarea, ridicarea, transportul si eliberarea autovehiculelor si/sau remorcilor staţionate neregulamentar pe drumurile publice; Având în vedere prevederile Legii 421/2002, privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, actualizata. In baza Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timisoara nr. 542/28.11.2006 privind modificarea si completarea Hotarârii Consiliului Local nr. 349/10.12.2002 pentru modificarea Hotarârii Consiliului Local nr. 45/1993 privind constatarea si sanctionarea contraventiilor pe teritoriul Municipiului Timisoara; În baza prevederilor art.36, alin.(2), lit.c) şi d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; In temeiul art. 45 din Legea nr.215/2001 privind administratia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se aproba concesionarea prin licitaţie publică deschisă, pe o perioadă de 5 ani, a serviciului "blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar respectiv fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Timişoara". Art.2: Se aprobă studiul de fundamentare, privind "decizia de concesionare a activităţii de blocare, ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar, respectiv fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Timişoara", întocmit în colaborare cu Institutul de Studii Economice "Performer Consult" S.R.L. Timişoara, prezentat în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.3: Se aprobă Caietul de sarcini privind concesionarea serviciului "blocarea, ridicarea, transportul, depozitarea şi eliberarea autovehiculelor şi remorcilor staţionate neregulamentar respectiv fără stăpân sau abandonate pe domeniul public sau privat al Municipiului Timişoara", prezentat în Anexa 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Directia Drumuri si Transporturi şi Direcţia Economica din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.5: Prezenta Hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara ; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Drumuri şi Transporturi; - Directia Politiei Comunitare; - Serviciului Juridic; - Serviciul Audit Public Intern; - Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii; - Mass-media locale. Data adoptării 29 iulie 2008

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro