Pe scurtHotărârea aprobă cererea de finanțare pentru proiectul „Construcție și dotare Liceu Waldorf Timișoara“ și stabilește suma totală a proiectului la 13.688.600,04 lei (din care tot atâta sumă este eligibilă). De asemenea, decide să aloce municipiului Timișoara o contribuție proprie de 273.772,04 lei, adică 2% din valoarea eligibilă, și marchează finanțarea din fonduri locale pentru cofinanțare. Pentru locuitori înseamnă că proiectul va primi bani prin fonduri europene și o parte din bugetul municipal, iar zona sau termenele exacte depind de implementarea programului POR 2014-2020 și de aprobările administrative ulterioare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă cererea de finanțare cu titlul „Construcţie și dotare Liceu Waldorf Timișoara“ Cod SMIS 124711, depusă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, apelul “POR/317/10/1/ Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului/1/ Creşterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului” cu nr. de inregistrare V/TM/2017/10/10.1/10.1B/773/09.07.2018
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere Referatul nr.SC2020-17422/30.07.2020 de aprobare a proiectului de hotărâre, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr.SC2020-17422/30.07.2020 al Direcției Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Direcției Economice - Anexă la Raportul de specialitate nr.SC2020-17422/30.07.2020;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic nr.SC2020-17422/31.07.2020 - Anexă la Raportul de specialitate nr.SC2020-17422/30.07.2020;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 91/25.03.2020 - privind stabilirea procedurii de desfășurare a ședințelor Consiliului Local al Municipiului Timișoara, în situații excepționale, constatate de autoritățile abilitate;
Luând în considerare Solicitarea de clarificăre nr. 4 de la ADR Vest, nr.20064/15.07.2020 , înregistrată la Primăria Municipiului Timișoara cu nr. CDD2020-653/16.07.2020;
In baza prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale cu modificarile si completările ulterioare;
In conformitate cu prevederile art. 129 alin. (2), lit. b) și alin.(4), lit. d) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
In temeiul prevederilor art.139 alin.(1) și (3) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativArticole
Art. 1: Se aprobă cererea de finanțare cu titlul „Construcţie și dotare Liceu Waldorf Timișoara“ Cod SMIS 124711, depusă în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, apelul “POR/317/10/1/ Creşterea gradului de participare la nivelul educaţiei timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului/1/ Creşterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului” cu nr. de inregistrare V/TM/2017/10/10.1/10.1B/773/09.07.2018.
Art. 2: Se aprobă valoarea totală a proiectului „Construcţie și dotare Liceu Waldorf Timișoara“, cod SMIS 124711 în cuantum de 13.688.600,04 lei (inclusiv TVA), din care valoare totală eligibilă 13.688.600,04 lei.
Art. 3: Se aprobă alocarea din bugetul local a contribuției proprii în proiect a Municipiului Timișoara în cuantum de 273.772,04 lei, reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv cofinanțarea proiectului „Construcţie și dotare Liceu Waldorf Timișoara“, cod SMIS 124711 – suportată de Fundația Rudolf Steiner conform convenției aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 52 din 07.02.2020.
Art. 4: Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condiţiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale.
Art. 5: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 6: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Generale Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generale de Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.
Data adoptării
31 iulie 2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.