Timișoara

HCL 316/2017 adoptată

Hotărâre privind desemnarea membrilor din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii educaţiei în unităţile de învaţământ preuniversitar din Municipiul Timişoara pentru anul şcolar 2017-2018

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr.15896/27.06.2017 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având in vedere prevederile Legii nr. 1/2011 educaţiei naţionale; Având in vedere prevederile art.11 alin. 4, lit.e si art. 12 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 75/2015 privind asigurarea calităţii educaţiei; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2, lit.d, alin.6, pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se aprobă desemnarea membrilor din partea Consiliului Local al Municipiului Timisoara in Comisia pentru evaluarea si asigurarea calităţii in unităţile de învatamant preuniversitar din Municipiul Timisoara, prevăzuţi în Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2: Cu data prezentei se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 571/27.11.2014 - privind desemnarea membrilor din partea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Timişoara, pentru anul şcolar 2014 -2015. Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează membrii prevăzuţi în Anexela 1 la prezenta hotărâre şi unităţile de învăţământ preuniversitar din Municipiul Timisoara. Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Generale de Urbanism si Dezvoltare Urbană; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare-Relationare; - Serviciul Scoli-Spitale; - Biroului Audit; - Biroului Managementul Calităţii; - Corpului de Control si Antifrauda al Primarului; - Unităţilor de învăţământ preuniversitar din Municipiul Timişoara din Anexa 1; - Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş; - Mass-media locale. Data adoptării 3 august 2017

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro