Se aprobă includerea în domeniul public al Municipiului Timișoara a unor bunuri existente în Anexa 1 a hotărârii, completând inventarul existent din 1999 cu bunuri noi. Pentru locuitori înseamnă că aceste bunuri devin proprietate a municipalității și trebuie administrate de Primărie; nu sunt prevăzute noi investiții concrete sau termene de plată, ci doar registrarea oficială a bunurilor în inventar. Se desemnează direcțiile și serviciile municipale responsabile cu punerea în aplicare a acestei hotărâri.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se însuşeşte apartenenţa la domeniul public al Municipiului Timişoara a bunurilor din Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr.SC2010-30101/21.12.2010 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, modificată;
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor;
Având în vedere Adresa Ministerului Administraţiei şi Internelor-Direcţia Juridică, înregistrată cu nr.7149/26.05.2009 la Consiliul Judeţean Timiş, prin care se comunică o serie de reguli necesar a fi respectate în vederea promovării proiectelor de hotărâre ale Guvernului;
Având în vedere prevederile art. 36 alin.2 lit.(c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art. 45 alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se însuşeşte apartenenţa la domeniul public al Municipiului Timişoara a bunurilor din Anexa 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Se aprobă completarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului Timişoara însuşit prin Hotărârea Consiliului Local nr. 245/19.10.1999, cu bunurile cuprinse în Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Subliniem că pentru imobilele care fac obiectul prezentei hotărâri nu au fost înregistrate cereri de retrocedare formulate în baza Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente.
Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu, Serviciul Administrare Patrimoniu-Baze Sportive şi Instituţia Arhitectului Şef- Serviciul Banca de Date Urbane şi Cadastru din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Consiliului Judeţean Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Instituţiei Arhitectului Şef;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei de Mediu;
- Serviciului Juridic;
- Biroului Control Intern şi Managementul Calităţii;
- Mass - media locale.
Data adoptării
25 ianuarie 2011
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.