· Inițiator: Primarul Municipiului Timişoara, Nicolae Robu

HCL 288/2015 Timișoara adoptată

Hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 173/07.04.2015 privind aprobarea participării şi contribuţiei proprii a Municipiului Timişoara în cadrul proiectului „Kuncz - cartier în criză” finanţat în cadrul Programului „ Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor II” gestionat de către Agenţia Naţională pentru Romi

Denumire
Hotărârea nr. 288 din 2015 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
288 / 2015
Inițiator
Primarul Municipiului Timişoara, Nicolae Robu
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să modificăm Hotărârea 173/2015 și să aprobăm participarea Municipiului Timișoara în proiectul „Kuncz - cartier în criză” ca partener, fără contribuție financiară proprie. Aceasta înseamnă că orașul va implica resurse non-financiare (sensibil al bugetului) și va coopera cu alte entități pentru implementarea proiectului finanțat din programul dedicat includerii romilor, în cadrul unei finanțări publice. Schimbarea afectează modul în care se raportează contribuția orașului (fără bani) și obiectivele proiectului în cartierul Kuncz.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 173/07.04.2015 şi va avea următorul conţinut: “Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Timişoara, în calitate de partener fără contribuţie financiară, în cadrul proiectului „Kuncz - cartier în criză”, finanţat în cadrul Programului „ Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor II” gestionat de către Agenţia Naţională pentru Romi.”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC 2015 - 15988/18.06.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, Domnul Nicolae Robu; Având în vedere avizele Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Luând în considerare Adresa nr. 967/12.05.2015 de la Agenţia Naţională pentru Romi, înregistrată la Primăria Timişoara cu nr. SC2015-12810/14.05.2015, Adresa nr. 1321/04.06.2015 de la Agenţia Naţională pentru Romi, publicată pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale pentru Romi, precum şi Adresa nr. 058/KCC/15.06.2015, înregistrată la Primăria Timişoara cu nr. CDD2015-418/16.06.2015; Luând în considerare Ordinul nr. 46/27.04.2015 al Agenţiei Naţionale pentru Romi privind aprobarea cadrului metodologic privind utilizarea fondurilor de la bugetul de stat prevăzute la capitolul transferuri interne pentru anul 2015; În temeiul dispoziţiilor Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 1703/2004 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Romi, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu HG nr. 18/2015 privind Strategia de incluziune a cetăţenilor români aparţinând minorităţii romilor pentru perioada 2015-2020; Conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu dispozitiile art. 36, alin. (2), lit. b) si lit.e), alin.4 lit. e) şi alin. (7) lit.a) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată și modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată și modificată;Articole Art. 1: Se aprobă modificarea art. 1 din Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 173/07.04.2015 şi va avea următorul conţinut: “Art. 1. Se aprobă participarea Municipiului Timişoara, în calitate de partener fără contribuţie financiară, în cadrul proiectului „Kuncz - cartier în criză”, finanţat în cadrul Programului „ Anul participării şi responsabilizării cetăţenilor II” gestionat de către Agenţia Naţională pentru Romi.” Art. 2: Se aprobă revocarea art. 3 din Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 173/2015. Art. 3: Restul articolelor din Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 173/2015 rămân neschimbate şi se vor renumerota corespunzător. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotarâri se încredinţează Direcţia Dezvoltare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara, Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Timişoara şi Direcţia de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse; - Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Tehnice; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei Poliţia Locală; - Corpului de Control și Antifraudă al Primarului; - Biroului Managementul Calităţii; - Biroului Audit; - Agenţiei Naţionale pentru Romi; - Centrului de Resurse pentru Regenerare Urbană-CRRU; - Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara; - Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara; - Mass-mediei locale. Data adoptării 25 iunie 2015

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă