Timișoara

HCL 279/2003 adoptată

Hotărâre pentru respingerea cererii CNCF CFR S.A. Secţia L3 Timişoara privind avizarea construcţiilor speciale care nu vor fi supuse impozitului pe construcţii

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2003 - 19377/07.11.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite si taxe, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale şi Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere cererea EC1X3012624- 04.11.2003 formulată de CNCF CFR S.A. Secţia L3 Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 9 al. 3 şi Anexei nr. 2, pct. 20, subpct. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2002- privind impozitele şi taxele locale, republicată şi modificată; În conformitate cu prevederile art. 38 lit. d din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală; Articole Art.1: Se respinge cererea CNCF CFR S.A. Secţia L3 Timişoara privind avizarea construcţiilor speciale care nu vor fi supuse impozitului pe construcţii, cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Prefecturii Judeţului Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Edilitare; - Direcţiei Urbanism; - Direcţiei Patrimoniu; - Serviciului Juridic; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Relaţii Publice; - CNCF CFR S.A. Secţia L3 Timişoara; - Mass - media locale; Data adoptării 18 noiembrie 2003

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro