Pe scurtSe aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 958/15.02.2000 pentru spațiul cu destinație nelocuință din Piața Alexandru Mocioni nr. 7, parter, ap. 7, Timișoara, până la 12.12.2022, adică 3 ani începând cu 13.12.2019. Se aprobă încheierea unui act adițional la contract. Practic, ocupantul va continua să plătească chirie pentru spațiul respectiv, iar autoritatea va gestiona prelungirea pe încă trei ani, cu responsabilitatea Direcției Clădiri, Terenuri și D. (după cum se finalizează actul).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 958/15.02.2000, pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, Piata Alexandru Mocioni nr. 7, parter, ap. 7, format din 2 încăperi, in suprafata de 43,63 mp. proprietatea Statului Român in administrarea Sfatului Popular al orasului Timisoara, pe o perioada de 3 ani începând cu data de 13.12.2019 până la data de 12.12.2022
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere Referatul privind aprobarea proiectului de hotărâre, nr. SC2019-33830/30.12.2019, al Primarului Municipiului Timişoara- domnul Nicolae Robu;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019-33830/30.12.2019 al Compartimentului Spaţii cu Altă Destinaţie II Vest din cadrul primăriei Municipiului Timișoara;
Având în vedere Avizul Serviciului Juridic din data de 17.01.2020 - Anexa la Raportul de specialitate nr. SC2019-33830/30.12.2019;
Având în vedere Adresa nr . CT2019-006507/14.10.2019, a SOCIETATII COOPERATIVE IGINA TIMISOARA;
Având în vedere Extrasul din Procesul Verbal al şedinţei din data de 29.10.2019 a Comisiei de Analiză a Spaţiilor cu Altă Destinaţie decât aceea de Locuinţă situate în imobile proprietatea Primăriei Timişoara precum şi în proprietatea Statului Român în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara înfiinţată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 12/26.06.2012 şi modificată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 176/11.04.2019;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanțe, impozite și taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului și patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administrație locală, juridică, ordine publică, drepturile omului și probleme ale minorităților și Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
În temeiul art. 196, alin. (1), lit. a), art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;Articole
Art. 1: Se aprobă prelungirea contractului de închiriere nr. 958/15.02.2000, pentru spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Timişoara, Piata Alexandru Mocioni nr. 7, parter, ap. 7, format din 2 încăperi, in suprafata de 43,63 mp. proprietatea Statului Român in administrarea Sfatului Popular al orasului Timisoara, pe o perioada de 3 ani începând cu data de 13.12.2019 până la data de 12.12.2022.
Art. 2: Se aprobă încheierea Actului adiţional.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timişoara şi pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele de Utilităţi;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Generale Urbanism;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Comunicare-Relaţionare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Mass-media locale.
Data adoptării
31 ianuarie 2020
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.