Se aprobă lista de acțiuni care alcătuiesc Agenda manifestărilor culturale din anul 2013 a Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, conform Anexei din hotărâre. Finanțarea acestor manifestări se face din bugetul dedicat culturii, în funcție de disponibilități și prevederile bugetare pe 2013, iar cheltuielile vor fi decontate doar pe bază de acte justificative. Responsabili pentru implementare sunt Direcția Economică și Direcția Comunicare, iar hotărârea este comunicată către autorități și direcțiile relevante din primărie.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acţiunile care constituie Agenda manifestărilor culturale din anul 2013 a Casei de Cultura a Municipiului Timişoara, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr. SC 2013-010769/ 16.04.2013 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul Nicolae Robu;
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Legea nr. 273/ 2006 privind finanţele publice locale, modificată;
Având în vedere Adresa cu nr. SC2013 - 010769/ 16.04.2013 a Casei de Cultura a Municipiului Timişoara;
În conformitate cu Ordonanţa Guvernului nr.9/ 1996 privind imbunatatirea sistemului de finantare a institutiilor publice de cultura finantate din venituri extrabugetare si alocatii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, precum si a sistemului de salarizare a personalului din aceste institutii;
Având în vedere Ordonanţa de Guvern nr.21/ 2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum si desfăşurarea activităţilor de impresariat artistic;
Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr.51/ 1998 privind imbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale aprobata prin Legea nr. 245/ 2001;
În conformitate cu prevederile art. 36, alin.(2), lit. b) si d) si alin.(6), lit. a), pct.4 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală,republicată şi modificată;
În conformitate cu art.45 din Legea nr. 215/ 2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se aprobă acţiunile care constituie Agenda manifestărilor culturale din anul 2013 a Casei de Cultura a Municipiului Timişoara, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Finanţarea se face din cap.67.02. "Cultură, recreere şi religie", pentru manifestările culturale ale Casei de Cultura a Municipiului Timişoara, prevăzute în Anexă, în funcţie de disponibilităţile şi prevederile bugetare pe anul 2013.
Justificarea şi decontarea cheltuielilor ocazionate de organizarea acestor manifestări se vor realiza numai pe bază de acte doveditoare, conform legii.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică şi Direcţia Comunicare din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:- Instituţiei Prefectului - Judetul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotari Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei de Mediu ;
- Direcţiei Comunicare ;
- Direcţiei Dezvoltare ;
- Direcţiei Fiscale;
- Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timişoara;- Direcţiei Poliţiei Locale;
- Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară Timişoara;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Biroului Audit;- Casei de Cultura a Municipiului Timisoara;
- Mass-media locale.
Data adoptării
23 aprilie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.