HCL 22/2026 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului local de măsuri al Municipiului Timișoara pentru integrarea minorității rome pentru anul 2026
Documente
- hcl hcl-22-2026.txt
- anexa hcl-22-2026-anexa1.pdf
- anexa hcl-22-2026-anexa2.pdf
- anexa hcl-22-2026-anexa3.pdf
- anexa hcl-22-2026-anexa4.pdf
Text
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 43/12.01.2026 privind oportunitatea proiectului de hotărâre, a Primarului Municipiului Timișoara, domnul Dominic Fritz;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 42/12.01.2026 al Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timişoara;
Având în vedere Avizul Direcției Juridice din data de 15.01.2026 - Anexă la Raportul de specialitate nr. 42/12.01.2026;
Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr. 208/2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;
Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor şi al Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 560/2022 pentru aprobarea Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027;
În conformitate cu prevederile art. 129, alin. (2), lit. d) și alin. (7) lit. b) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Articole
Art.1: Se aprobă Planul local de măsuri pentru Municipiul Timișoara pentru integrarea minorității rome, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului;
- Direcţiei de Asistenţă Socială a Municipiului Timișoara;
- Mass-media locale.
Hotărârea a fost aprobată cu 21 voturi pentru.
Data adoptării
27 ianuarie 2026
Data publicării
10 februarie 2026
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.