Pe scurtSe aprobă nivelul și numărul burselor școlare pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat pentru anul 2013, în limita fondurilor din bugetul local al Timișoarei, conform Anexei. Câte trei categorii primesc bani: performanță 100 lei/lună, merit 70 lei/lună, studiu 60 lei/lună, iar categoria socială primește 65 lei/lună, pe 12 luni pentru cei din social, iar celelalte pe 9 luni. Bursele se acordă din bugetul local și se vor aplica de Direcția Economică a Primăriei, cu notificări către instituții și parteneri relevanți.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe aprobă nivelul cuantumurilor pentru bursele şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi numărul acestora pentru anul 2013, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie în bugetul local al Municipiului Timişoara, conform Anexei , care face parte integrantă din prezenta hotărâre
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Având în vedere Referatul nr. SC2013-10739/16.04.2013 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizul Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În baza Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, modificată;
Conform Legii Educaţiei Naţionale nr.
1/2011;
Conform Ordinului nr. 5.576/07.10.2011 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învăţământul preuniversitar de stat;
Conform Ordinului nr. 3.470/07.03.2012, pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.576/2011;
În conformitate cu dispoziţiile art. 36, alin.(2) lit. b) şi alin. (4) lit. a) şi a alin. 6 lit. (a) pct. 1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se aprobă nivelul cuantumurilor pentru bursele şcolare acordate elevilor din învăţământul preuniversitar de stat şi numărul acestora pentru anul 2013, în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie în bugetul local al Municipiului Timişoara, conform Anexei , care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2: Pentru anul financiar 2013, cuantumurile burselor şcolare pentru cele patru categorii: performanţă, merit, studiu şi sociale, vor fi de 100, 70, 60 şi respectiv 65 lei/lună, aceste burse fiind acordate pe perioada anului şcolar - 9 luni cu excepţia categoriei de burse sociale care se acordă pe toată perioada anului calendaristic şi anume 12 luni.
Art. 3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Compartimentului Control;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Mass-media locale.
Data adoptării
23 aprilie 2013
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.