· Inițiator: GHEORGHE CIUHANDU, Primar

HCL 212/2011 Timișoara adoptată

Hotărâre pentru mandatarea Primarului Municipiului Timişoara de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara să semneze Documentul de Poziţie Privind Modul de Implementare a Proiectului 'Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Timiş'

Denumire
Hotărârea nr. 212 din 2011 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
212 / 2011
Inițiator
GHEORGHE CIUHANDU, Primar
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local autorizează Primarul Timişoarei să semneze Documentul de Poziţie privind Modul de Implementare a Proiectului „Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor” din Judeţul Timiş. Practic, se decide cine reprezintă orașul în acest dosar și să confirme cum se va realiza proiectul, cu impact asupra mediului, finanţării şi termenele de implementare. Pentru locuitori înseamnă că autorităţile municipale oficializează poziţia orașului faţă de proiect, iar serviciile oraşului vor urmări aspectele legate de mediu, buget şi execuţie până la finalizarea lui.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se mandatează Primarul Municipiului Timişoara de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara să semneze Documentul de Poziţie Privind Modul de Implementare a Proiectului "Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Timiş"

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr.SC2011-10912/24.05.2011 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Adresa nr. 6804/R/10.06.2011 a Consiliului Judeţean Timiş referitoare la " Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Timiş"; În conformitate cu prevederile art.36 alin.2 lit.(e) şi alin.(7) lit.c) şi art.11 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art.1: Se mandatează Primarul Municipiului Timişoara de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara să semneze Documentul de Poziţie Privind Modul de Implementare a Proiectului "Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Timiş". Art.2: Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Gestiune Deşeuri din cadrul Serviciului Avize Mediu Urban din Primăria Municipiului Timişoara. Art.3: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţului Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare - Direcţiei de Mediu; - Biroului Managementul Calităţii; - Compartimentului Control Intern; - Consiliului Judeţean Timiş; - Mass - media locale. Data adoptării 14 iunie 2011

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă