HCL 212/2003 adoptată
Hotărâre privind publicitatea pentru tutun pe domeniul public, pe mobilierul urban amplasat pe domeniul public şi/sau pe proprietatea privată a Consiliului Local Timişoara
Documente
- hcl hcl-212-2003.txt
Text
Având în vedere Referatul nr. U22003 - 2439/24.04.2003 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public si privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru sănătate, muncă şi protecţie socială, ecologie şi protecţia mediului din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere prevederile Legii nr. 453/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor;
În conformitate cu prevederile art. 38 lit.(c), (f) şi (s) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;
În temeiul art. 46 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală;Articole
Art.1: Se interzice publicitatea pentru tutun pe domeniul public, pe mobilierul urban amplasat pe domeniul public şi/sau proprietatea privată a Consiliului Local Timişoara.
Art.2: Sancţiunile care se vor aplica pentru încălcarea prevederilor privind publicitatea pentru tutun sunt cele prevăzute de Legea nr. 453/2001.
Art.3 : Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism şi Direcţia Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.4: Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefecturii Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Edilitare;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Patrimoniu;
- Serviciului Audit Public Intern;
- Biroului Relaţii Publice;
- Serviciului Centrul de Informare pentru Cetăţeni;
- Mass - media locale.
Data adoptării
14 octombrie 2003
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.