Hotărâre privind neexercitarea dreptului de preemţiune din partea Consiliului Local Timişoara, la intenţia de înstrăinare a imobilului Casă cu etaj, situat în Timisoara, Bulevardul Mihai Viteazu nr.26, inscris în C.F. nr.407600, numar topo 11808
Denumire
Hotărârea nr. 20 din 2015 a Consiliului Local Timișoara
Consiliul Local Timișoara decide să nu exercite dreptul de preemțiune pentru înstrăinarea imobilului Casă cu etaj de pe Bulevardul Mihai Viteazu nr. 26, despre care proprietarul cere 900.000 de euro. Se arată că fațada are degradări și necesită reabilitare, iar imobilul nu are destinație de locuință și nu prezintă interes pentru activități publice; astfel nu se justifică intervenția municipalității în achiziționarea clădirii, iar detaliile financiare indică un preț de aproximativ 464 euro/mp. Pentru locuitori, decizia înseamnă că zona nu va beneficia de o achiziție de către primărie și nu vor exista fonduri publice alocate pentru acest imobil în acest moment.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Având în vedere Referatul nr. SC2015-1303 din 20.01.2015 al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Conform Adresei nr. CT2015-000050 din 12.01.2015 înregistrată la Primăria Municipiului Timişoara, Compartimentul Monumente, prin care Betuker Ragnar Zoltan , ne înștiințează că intenţionează sa înstrăineze imobilul- Casa cu etaj - , înscris în C.F. nr.407600 (provenit din C.F nr. 5599) ,nr.topo 11808, situat în Timişoara Bulevardul Mihai Viteazu nr.26, având suprafaţă construită demisol 506,25 mp,suprafaţă construită parter 32,55 mp, suprafaţă construită parter înalt 506,25 mp şi suprafaţă construită etaj 486,87 mp, curte 650 mp, pentru care proprietarul solicită un preţ de vânzare de 900.000 euro, rezultând un preţ de aproximativ 464 euro /mp.
Având în vedere adresa nr.CT2015-000050/16.01.2015 a Direcţiei Urbanism,Serviciul de Dezvoltare Urbană ,Reabilitare şi Conservare Clădiri Istorice, rezultă că faţada clădirii necesită lucrări de reabilitare şi prezintă degradări accentuate. Tâmplaria de lemn a ferestrelor şi poarta de acces au nevoie de recondiţionări ,inclusiv la elementele de feronerie. Deasemenea imobilul necesită asanarea instalaţiilor parazitare(cabluri de electricitate şi de date, instalaţii de aer condiţionat,etc).
Din Adresa nr. CT2015-000050/15.01.2015 a Direcţiei Instituţii Școlare ,Medicale,Sportive şi Culturale-Compartiment Spitale, rezultă că acest imobil nu prezintă interes pentru desfăşurarea unor activităţi de interes public ce apartin de directie;
Ţinând cont de Adresa nr.CT2015-000050/15-.01.2015 a Biroului Locuinţe din cadrul Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse , de faptul că în imobilul situat în Bulevardul Mihai Viteazu nr.26 a funcţionat până în anul 2012 Clinica de Oncologie a Spitalului Municipal Timisoara iar anterior Clinica de Ortopedie Traumatologie II a Spitalului Judeţean Timiş , rezultă că acest imobil nu are funcţiunea de spaţiu cu destinaţia locuinţă.
Din Adresa nr.43 din 07.01.2015 a Direcţiei pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional a judeţului Timiş, rezultă că aceasta nu îşi exercită dreptul de preemţiune, asupra imobilului situat în Bulevardul Mihai Viteazul nr.26,Timişoara,judeţul Timiş, inclus în Ansamblul urban Bd.Mihai Viteazul, cod TM-II-a-B-06110, poz.121 în Lista Monumentelor Istorice-2010, judeţul Timiş.
În conformitate cu prevederile art.4, alin 4 din Legea nr.422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată şi modificată;
În conformitate cu prevederile art.36, alin.2 litera c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Consiliul Local al Municipiului Timişoara nu îşi exercita dreptul de preemţiune privitor la cumpărarea imobilului înscris în C.F.nr.407600, nr.topo 11808 Timişoara, situat în Bulevardul Mihai Viteazu nr.26, la preţul de 900.000 euro.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse prin Compartimentul Monumente din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Tehnice;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Instituţii Şcolare, Medicale, Sportive şi Culturale;
- Direcţiei Comunicare;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Domnului BETUKER RAGNAR ZOLTAN
- Mass-media locale.
Data adoptării
23 ianuarie 2015
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.