· Inițiator: Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz

HCL 181/2026 Timișoara adoptată

Hotărâre privind aprobarea operațiunii de primă înregistrare în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, a modificării suprafeței pentru un număr de 30 de terenuri aferente străzilor Constantin Brâncuși, Constantin cel Mare, Piața Mitropolit Alexandru Sterca-Șuluțiu, Ștefan Cicio-Pop, Strada Ștrandului, Doctor Iosif Nemoianu, Aleea Bălții, Luminița Boțoc, Nuțu Iotcovici, Constantin Zăbulică, precum și atestarea acestora la domeniul public al Municipiului Timișoara, conform Anexei nr. 1

Denumire
Hotărârea nr. 181 din 2026 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
181 / 2026
Inițiator
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă înregistrarea în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a modificării suprafețelor pentru 30 de terenuri situate pe străzile menționate, precum și atestarea acestora în domeniul public al Municipiului Timișoara. Decizia înseamnă că terenurile respectiv vor avea suprafețe corectate în registrele oficiale și vor fi recunoscute drept bunuri publice locale; modificările vor permite clarificarea drepturilor de proprietate și folosire pentru administrație și cetățeni. În urma procesului, locuitorii vor avea mai multă transparență în gestionea spațiilor publice și, posibil, efecte asupra viitoarelor intervenții sau gestiuni ale acelor zone.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă și se însușesc documentațiile topo-cadastrale întocmite de către PROMETER M&G S.R.L, și admise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, conform Referatelor de admitere nr. 220868 / 03-09-2024, 39724 / 11-02-2026, 36586 / 09-02-2026, 41179 / 12-02-2026, 350749 / 12-12-2025, 351365 / 15-12-2025, 351360 / 15-12-2025, 351346 / 15-12-2025, 351353 / 15-12-2025, 351341 / 15-12-2025, 353207 / 16-12-2025, 14359 / 22-01-2026, 14397 / 22-01-2026, 14405 / 22-01-2026, 14418 / 22-01-2026, 14440 / 22-01-2026, 14471 / 22-01-2026, 14506 / 22-01-2026, 14521 / 22-01-2026, 36613 /…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul de aprobare  a proiectului de hotărâre  nr. TMI2026-014676/01.04.2026, al Primarului Municipiului Timişoara, domnul Dominic Fritz;           Având în vedere Raportul de specialitate nr. TMI2026- 014676/01.04.2026, al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;           Având în vedere Avizul Direcției  Juridice din data de 02.04.2026- Anexă la Raportul de specialitate nr.TMI2026- 014676/01.04.2026 al Direcției Generale Valorificare Drepturi de Proprietate ale UAT, din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara;           Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 208/15.06.2021-privind  aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Municipiului Timișoara;           Având în vedere Procesele Verbale de avizare ale  Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;           Având în vedere Ordinul Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară  nr. 600/08.02.2023- privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;           Luând în considerare prevederile Legii nr. 7/1996- a cadastrului și publicității imobiliare, actualizată;           Având în vedere Anexa nr. 4 – LISTA cuprinzând unele bunuri care aparţin domeniului public al comunei, al oraşului sau al municipiului, pct. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019- privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;           În conformitate cu prevederile articolului nr. 8 alin. (1)  din Ordonanța Guvernului nr. 43 din 28 august 1997, republicată -privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;           În conformitate cu prevederile art. 129 alin. (1) și alin. (2)  lit. c), art. 196 alin. (1) lit.(a) și art.286  alin. (4)   din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 -privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;           În temeiul prevederilor art. 139   din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019- privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Articole Art. 1: Se aprobă și se însușesc  documentațiile topo-cadastrale întocmite de către PROMETER M&G S.R.L, și admise de către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș, conform Referatelor de admitere nr. 220868 / 03-09-2024, 39724 / 11-02-2026, 36586 / 09-02-2026, 41179 / 12-02-2026, 350749 / 12-12-2025, 351365 / 15-12-2025, 351360 / 15-12-2025, 351346 / 15-12-2025, 351353 / 15-12-2025, 351341 / 15-12-2025, 353207 / 16-12-2025, 14359 / 22-01-2026, 14397 / 22-01-2026, 14405 / 22-01-2026, 14418 / 22-01-2026, 14440 / 22-01-2026, 14471 / 22-01-2026, 14506 / 22-01-2026, 14521 / 22-01-2026, 36613 / 09-02-2026, 36634 / 09-02-2026, 23448 / 29-01-2026, 23465 / 29-01-2026, 23520 / 29-01-2026, 23526 / 29-01-2026, 23579 / 29-01-2026, 38970 / 10-02-2026, 44433 / 16-02-2026, 36942 / 09-02-2026, 44413 / 16-02-2026.  Art. 2: Se aprobă operațiunea de primă înregistrare în sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară și de modificare a suprafeței pentru un număr de 30 de terenuri aferente străzilor Constantin Brâncuși, Constantin cel Mare, Piața Mitropolit Alexandru Sterca-Șuluțiu, Ștefan Cicio-Pop, Strada Ștrandului, Doctor Iosif Nemoianu, Aleea Bălții, Luminița Boțoc, Nuțu Iotcovici, Constantin Zăbulică, întocmită de către PROMETER M&G S.R.L. și recepționată de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș prin referatele de admitere, având datele de identificare  notate în Anexa 1 la prezenta hotărâre. Art. 3: Se atestă apartenența la domeniul public al Municipiului Timișoara a terenurilor prevăzute în Anexa 1 la prezenta. Art. 4: Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se mandatează Direcția Generală Valorificare Drepturi de Proprietate ale Unității Administrativ-Teritoriale din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara. PROMETER M&G S.R.L. în calitate de persoană juridică specializată este mandatată să întreprindă toate demersurile necesare în vederea depunerii cererilor si anexelor aferente, obiect al prezentei hotărâri, la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș si să ridice Încheierile emise, în numele Municipiului Timișoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se publică pe site-ul propriu şi totodată, se comunică: -Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; -Primarului Municipiului Timişoara; -Direcțiilor, Serviciilor, Compartimentelor in cadrul aparatului de specialitate ale Primarului; - SC PROMETER M&G S.R.L; -Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Timiș; -Mass-media  locale. Hotărârea a fost adoptată cu 24 de voturi pentru. Data adoptării 28 aprilie 2026 Data publicării 11 mai 2026

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă