· Inițiator: NICOLAE ROBU, Primar al Municipiului Timişoara
HCL 161/2017 Timișoara adoptată
Hotărâre privind respingerea propunerii de schimbare a destinaţiei imobilului în care funcţionează Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” în vederea trecerii acestuia din domeniul public al Municipiului Timişoara şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Domeniul Public al Statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice pentru Universitatea de Vest Timişoara
Denumire
Hotărârea nr. 161 din 2017 a Consiliului Local Timișoara
Se respinge propunerea de schimbare a destinației imobilului în care funcționează Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida”; clădirea rămâne în domeniul public al Municipiului Timișoara și în administrarea Consiliului Local. Asta înseamnă că nu se transferă proprietatea sau administrarea către Stat/Ministerul Educației și nu se schimbă destinația pentru a aloca clădirea Universității de Vest. Locuitorii nu se vor implica costuri sau termene suplimentare imediat, iar situația juridică a clădirii rămâne neschimbată.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se respinge Proiectul de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei imobilului în care funcţionează Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” în vederea trecerii acestuia din domeniul public al Municipiului Timişoara şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Domeniul Public al Statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice pentru Universitatea de Vest Timişoara, prevăzut în Anexa care face parte integranta din prezenta hotărâre
Având în vedere Referatul nr. SC2017-11168/08.05.2017 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
Având în vedere Procesul - Verbal al şedinţei de plen a Consiliului Local al Municipiului Timişoara din data de 08.05.2017;
Având în vedere prevederile art. 112, alin. (6), din Legea nr. 1/2011 privind educaţia naţională;
Având în vedere Ordinul nr. 5.819 din 25 noiembrie 2016 al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice privind aprobarea procedurii de elaborare a avizului conform pentru schimbarea destinaţiei bazei materiale a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, precum şi condiţiile necesare acordării acestuia.
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publica şi regimul juridic al acesteia;
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
Având în vedere faptul că Proiectul de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei imobilului în care funcţionează Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” în vederea treceri acestuia din domeniul public al Municipiului Timişoara şi din administrare Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Domeniul Public al Statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice pentru Universitatea de Vest Timişoara nu a întrunit condiţiile impuse de prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art. 1: Se respinge Proiectul de hotărâre privind propunerea de schimbare a destinaţiei imobilului în care funcţionează Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” în vederea trecerii acestuia din domeniul public al Municipiului Timişoara şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara în Domeniul Public al Statului şi în administrarea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştinţifice pentru Universitatea de Vest Timişoara, prevăzut în Anexa care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 2: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Şcoli - Spitale, Direcţia Clădiri Terenuri şi Dotări Diverse şi Direcţia Tehnică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara.
Art. 3: Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului Municipiului Timişoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcţiei Urbanism;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse;
- Direcţiei Dezvoltare;
- Direcţiei Comunicare;
- Direcţiei de Mediu;
- Direcţiei Tehnice;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Sport - Cultură;
- Biroului Şcoli - Spitale;
- Corpului de Control şi Antifraudă al Primarului;
- Biroului Audit;
- Universitatea de Vest Timişoara;
- Ministerul Educaţiei Naţionale;
- Ministerul Educaţiei Naţionale;
- Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş;
- Colegiului Tehnic Dimitrie Leonida;
- Mass-media locale.
Data adoptării
8 mai 2017
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.