HCL 142/2011 Timișoara adoptată

Hotărâre privind punerea la dispoziţia Comisiei municipale de fond funciar Timişoara a suprafeţei de 33,0059 ha teren agricol situată în parcelele cu numerele cadastrale A 672, A 671, A (Ps) 679, A 643 şi A 666, din păşunea, care se află în proprietatea privată a Municipiului Timişoara, şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara

Denumire
Hotărârea nr. 142 din 2011 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
142 / 2011
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă punerea la dispoziție a unei suprafețe de 33,0059 ha teren agricol (pășune) din pășunea Mehala, situată pe parcelele cadastrale A 672, A 671, A (Ps) 679, A 643 și A 666, proprietate privată a Municipiului Timișoara și administrată de Consiliul Local, pentru a fi pusă în posesie câtre persoanele enumerate în text (șapte persoane și o asociație agricolă), în baza Titlurilor IV-VI din Legea nr. 247/2005. La intrarea în vigoare, se revocă Hotărârea din 29.03.2011 care respingea anterior punerea la dispoziție pentru aceeași suprafață. Pentru locuitori înseamnă că un teren agricol din zona Mehala va fi transmis cu drept de posesie anumitor persoane autorizate, conform legii, ceea ce poate facilita obținerea dreptului de proprietate asupra acelor parcele.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă punerea la dispoziţia Comisiei municipale de fond funciar Timişoara a suprafeţei de 33,0059 ha teren agricol (păşune), situată în parcelele cu numerele cadastrale: A 672; A 671; A (Ps) 679; A 643 şi A 666, în păşunea din zona Mehala, care se află în proprietatea privată a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în vederea punerii în posesie în baza Titlurilor IV-VI din Legea nr. 247/2005 a numiţilor: Zarin Nemenia; Bogoeviciu Carmen-Lia; Zbegan Gheorghe; Vancea Ligia-Margareta; Bistreanu Elena-Cecilia-Daniela, Oţoi Violeta- Agneta şi…

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2011-7561/12.04.2011 al Primarului Municipiului Timişoara - domnul dr. ing. Gheorghe Ciuhandu; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism , ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu prevederile art. 33, alin. (1) din Legea nr. 18/1991 privind fondul funciar, republicată şi modificată; Ţinând cont de prevederile art. 3, alin. (1) din Legea nr.1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi a Legii nr.169/1997 cu modificările şi completările ulterioare; În conformitate cu prevederile art. 36, alin. 2, lit. (c) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală republicată şi modificată ; În temeiul art. 45 alin. 3 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată ;Articole Art.1: Se aprobă punerea la dispoziţia Comisiei municipale de fond funciar Timişoara a suprafeţei de 33,0059 ha teren agricol (păşune), situată în parcelele cu numerele cadastrale: A 672; A 671; A (Ps) 679; A 643 şi A 666, în păşunea din zona Mehala, care se află în proprietatea privată a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara, în vederea punerii în posesie în baza Titlurilor IV-VI din Legea nr. 247/2005 a numiţilor: Zarin Nemenia; Bogoeviciu Carmen-Lia; Zbegan Gheorghe; Vancea Ligia-Margareta; Bistreanu Elena-Cecilia-Daniela, Oţoi Violeta- Agneta şi Asociaţia Agricolă "AVRAM IANCU". Art.2: La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă Hotărârea Consiliului Local nr. 95/29.03.2011 - privind respingerea punerii la dispoziţia Comisiei municipale de fond funciar Timişoara a suprafeţei de 33,0059 ha teren agricol , situată în parcelele cu numerele cadastrale: A 672, A 671, Ps 679 şi A 666, din păşunea care se află în proprietatea privată a Municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Art.3: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Serviciul Administrare Fond Funciar din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art.4: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Serviciului Administrare Fond Funciar; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Biroului Managementul Calităţii; - Compartimentului Control Intern; - Mass - media locale. Data adoptării 19 aprilie 2011

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă