HCL 136/2019 adoptată
Hotărâre privind aprobarea listei de priorități pentru anul 2019, în vederea repartizării unei locuințe din fondul locativ de stat, locuință socială sau din proprietatea privată a municipiului Timișoara
Documente
- hcl hcl-136-2019.txt
- anexa hcl-136-2019-anexa1.pdf
- anexa hcl-136-2019-anexa2.pdf
- anexa hcl-136-2019-anexa3.bin
- anexa hcl-136-2019-anexa4.bin
- anexa hcl-136-2019-anexa5.pdf
Text
Având în vedere Expunerea de motive nr. SC2019 - 3138/11.02.2019 privind oportunitatea proiectului de hotărâre a Primarului Municipiului Timişoara, domnul NICOLAE ROBU;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. SC2019-3138 din data de 11.02.2019 al Biroului Locuințe din cadrul Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse II Vest;
Având în vedere avizul Serviciului Juridic din data de 11.02.2019 - Anexă la raportul de specialitate nr. SC2019 - 3138/11.02.2019;
Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara;
În conformitate cu prevederile Legii locuinţei nr.114/1996 - republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 - privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.40/1999 - privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, aprobată şi modificată prin Legea 241/2001;
În conformitate cu Hotărârea Consiliului Local nr.38/02.02.2016 privind criteriile de întocmire a listelor de priorități și procedura de repartizare a locuinţelor din fondul locativ de stat și a locuințelor sociale sau din proprietatea privată a municipiului Timișoara, modificată cu Hotărârea Consiliului Local nr.60/21.02.2017;
În baza prevederilor art.36 alin.2 lit.(d) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;
În temeiul art.45 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole
Art.1: Se aprobă lista de priorităţi pe anul 2019, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2: Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Comisia pentru repartizarea locuinţelor şi Biroul Locuințe din cadrul Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest a Primăriei Municipiului Timişoara.
Art.3: Prezenta hotărâre se publică în Buletinul Informativ al Primăriei Municipiului Timișoara și pe site-ul propriu și totodată, se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Timiş;
- Primarului Municipiului Timișoara;
- Serviciului Juridic;
- Direcţiei Economice;
- Direcția Urbanism;
- Direcției Dezvoltare;
- Direcției Generală, Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse II Vest;
- Direcţiei Clădiri, Terenuri şi Dotări Diverse I Est;
- Direcției de Mediu;
- Direcției Comunicare-Relaționare;
- Biroului Managementul Calităţii;
- Biroului Locuinţe;
- Agenției Naționale pentru Locuințe;
- Corpului de Control și Antifraudă al Primarului;
- Biroului Audit;
- Biroului Managementul Calității;
- Mass-media locale.
Data adoptării
27 martie 2019
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.