HCL 131/2011 Timișoara adoptată

Hotărâre privind modificarea Documentaţiei tehnico-economice şi a cheltuielilor legate de proiect ce revin Municipiului Timişoara în cadrul proiectului 'Modernizarea Parcului Rozelor' în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 aferent Axei prioritare 1. - 'Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere', Domeniul major de intervenţie 1.1. - 'Planuri integrate de dezvoltare urbană', Sub-domeniul: 'Poli de creştere'

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2011 a Consiliului Local Timișoara
Emitent
Consiliul Local Timișoara
Număr
131 / 2011
Localitate
Timișoara, județul Timiș
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea Documentației tehnico-economice și a cheltuielilor aferente proiectului „Modernizarea Parcului Rozelor” pentru a accesa fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2007-2013, axa 1.1.14 Planuri integrate de dezvoltare urbană, astfel încât proiectul să poată primi finanțare. Pentru locuitori înseamnă că se vor ajusta costuri și termene pentru modernizarea parcului, iar finanțarea va veni din fonduri UE nerambursabile, fără implicații imediate suplimentare de la bugetul local, dar cu eventuale calendarizări ale execuției lucrărilor în cadrul proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se modifică articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 353 / 28.09.2010, în sensul înlocuirii Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 353/28.09.2010 cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în ceea ce priveşte indicatorii tehnico-economici

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

Având în vedere Referatul nr. SC2011 - 6066/28.03.2011 - al Primarului Municipiului Timişoara, domnul GHEORGHE CIUHANDU; Având în vedere avizele Comisiei pentru studii, prognoze, economie, buget, finanţe, impozite şi taxe, Comisiei pentru dezvoltare urbanistică, amenajarea teritoriului şi patrimoniu, Comisiei pentru administrarea domeniului public şi privat, servicii publice şi comerţ, regii autonome şi societăţi comerciale, Comisiei pentru administraţie locală, juridică, ordine publică, drepturile omului şi probleme ale minorităţilor, Comisiei pentru cultură, ştiinţă, învăţământ, sănătate, protecţie socială, turism, ecologie, sport şi culte din cadrul Consiliului Local al Municipiului Timişoara; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 353/28.09.2010 privind aprobarea Documentaţiei tehnico-economice şi a cheltuielilor legate de proiect ce revin Municipiului Timişoara în cadrul proiectului "Modernizarea Parcului Rozelor" în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 aferent Axei prioritare 1. - "Sprijinirea dezvoltarii durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1. - "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul: "Poli de creştere"; În conformitate cu Ghidul Solicitantului aferent Axei prioritare 1. - "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere", Domeniul major de intervenţie 1.1. - "Planuri integrate de dezvoltare urbană", Sub-domeniul: "Poli de creştere", din cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013; Conform Hotărârii Consiliului Local nr. 137/27.04.2010 de aprobare a Planului Integrat de Dezvoltare al Polului de Creştere Timişoara de către Consiliul Local al Municipiului Timişoara; În conformitate cu Decizia Comitetului de Management pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (CMC) nr. 7/17.05.2010; În baza Hotărârii de Guvern nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţie şi a Ordinului nr. 276/mai 2009 privind „modificarea şi completarea Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, aprobate prin ordinul MDRT nr. 863/2008”; În conformitate cu Ordinul comun nr. 3296/07.11.2008 al MDRT şi nr. 1294/07.10.2008 al M.E.F.; Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă şi a Ordinului M.F.P. nr. 2548/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanţei de Urgenţa a Guvernului nr. 64/2009; În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4), lit. d) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată; În temeiul art. 45 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată şi modificată;Articole Art. 1: Se modifică articolul 2 din Hotărârea Consiliului Local nr. 353 / 28.09.2010, în sensul înlocuirii Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 353/28.09.2010 cu Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în ceea ce priveşte indicatorii tehnico-economici. Art. 2: Se modifică articolul 3 din Hotărârea Consiliului Local nr. 353/28.09.2010, articol care va avea următorul conţinut: "Art. 3: Se aprobă valoarea totală a proiectului în sumă de 5.634.131,55 Lei (inclusiv T.V.A), alocarea în bugetul local a sumelor reprezentând contribuţia Municipiului Timişoara la cheltuielile eligibile în sumă de 90.919,13 Lei (fără T.V.A), a cheltuielilor neeligibile şi conexe aferente proiectului în sumă de 7.680,00 Lei (fără T.V.A), a valorii T.V.A în sumă de 1.080.495,44 Lei, precum şi asigurarea valorii necesare implementării optime a proiectului, în condiţiile rambursării/decontărilor ulterioare;" Art. 3: Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului Local nr. 353/28.09.2010 rămân nemodificate. Art. 4: Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Mediu - Serviciul Spaţii Verzi şi Direcţia Economică din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara. Art. 5: Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Timişoara; - Serviciului Juridic; - Direcţiei Economice; - Direcţiei Tehnice; - Instituţiei Arhitectului Şef; - Direcţiei Patrimoniu; - Direcţiei Dezvoltare; - Direcţiei Comunicare; - Direcţiei de Mediu - Direcţiei Poliţiei Locală; - Serviciului Audit Public Intern; - Biroului Managementul Calităţii - Compartimentului Control Intern; - Mass - media locale. Data adoptării 29 martie 2011

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariatm.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă