HCL 52/2024 Teliu adoptată
Hotărâre privind alegerea presedintelui de sedință pentru ședințele din luna Noiembrie 2024
- Denumire
- Hotărârea nr. 52 din 2024 a Consiliului Local Teliu
- Emitent
- Consiliul Local Teliu
- Număr
- 52 / 2024
- Data
- 8 noiembrie 2024
- Inițiator
- Gheorghe BOALII
- Localitate
- Teliu, județul Brașov
- Stare
- adoptată
Pe scurt
Se alege președintele de ședință pentru ședințele Consiliului Local Teliu din luna Noiembrie 2024, fiind desemnat domnul Valentin Cornean Gheorghe. Acesta va conduce lucrările, având atribuțiile prevăzute de lege și de regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului. Hotărârea se comunică autorităților relevante, iar procesul de vot indică o majoritate simplă de 13 voturi necesare, toate în favoare.
Ce prevede
Art.1. (1) Se alege preşedinte de şedinţă, domnul CORNEAN VALENTIN GHEORGHE care va conduce
lucrările şedinţelor Consiliului Local Teliu , in luna Noiembrie 2024
(2)Președintele de ședință, exercită atribuţiile prevăzute de lege şi de Regulamentul de organizare şi
funcţionare a Consiliului local al comunei Teliu pentru preşedintele de şedinţă.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretaruluigeneral al comunei Teliu „în termenul
prevăzut de lege, Primarului comunei Teliu, Instituţiei Prefectului - Judeţul Braşov şi doamnei/domnului
consilier.
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI TELIU,
Maria-Luminiţa BĂLA|
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestării autenticităţii Hotărârii Consiliului Local nr. 52 / 08.11.2024
i | PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ
| HOTĂRÂRE cu CARACTER INDIVIDUAL
2)
u.Piw N.
Nr,
| crt. |
4
Lon)
3 i
| Hotărâre care se adoptă cu votul:
= )
„ Vot prin ridicarea mâinii individual :
|
i ata > : i Voturi necesare | 7
j majorității simple a consilierilor locali prezenți i |
| Numărul consilierilor locali, potrivit legii | 13]
| Numărul consilierilor locali în funcţie 13]
| Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii i 13 |
| Numărul voturilor „PENTRU | 13 i
i Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ? | Voturile „ABȚINERE” se io]
po i ! numără la voturile ! |
! Numărul voturilor „ABȚINERE” | „ÎMPOTRIVĂ m 0]
| Numărul consilierilor locali c care e absentează motivat | 0 |
| Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
i a |. |
Numărul consiilerilat locali care nu iau parte la eliberata s și la sdăpiarea hotărârii, | 9
| neavând drept de vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 52 / 08.11.2024
[i li
i Semnătura
i persoanei
i OPERAȚIUNI EFECTUATE Data | responsabile să
| | i efectueze
| procedura |
| 1 | 2 3 i
„Adoptarea hotărârii „08.11.2024 |
| Comunicarea către primar
Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, ; 21.11.2024
” potrivit legii
Comunicarea către prefectul judeţului
„ Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
„ Devine obligatorie și produce efecte juridice începând cu
Documente
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 48/2024Hotărâre privindaprobarea concesionării directe a spațiilor cu destinația de cabinete medicale pentru medicină de familieHCL 49/2024Hotărâre privind privind decontarea cheltuielilor de transport aferente lunilor iunie-august 2024 pentru personal didactic și…HCL 50/2024Hotărâre privind privind aprobarea achiziționării unor servicii juridiceHCL 51/2024Hotărâre privind privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici revizuiți reprezentand valoarea investiției la obiectivul de…HCL 53/2024Hotărâre privind constituirea și completarea comisiilor de specialitate ale Consiliului Local TeliuHCL 54/2024Hotărâre privind desemnare reprezentanti ai Consiliu Local Teliu in Consiliul de administratie al Scolii Gimnaziale Teliu pentru…HCL 55/2024Hotărâre privind modalitatea de valorificare a materialului lemnos extras din fondul forestier al Comunei TeliuHCL 56/2024Hotărâre privind aprobarea preturile de referinta pentru anul de productie 2025, pentru masa lemnoasa care se recolteaza din…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.