Tăuții-Măgherăuș › 20 februarie 2026

HCL 35/2026 adoptată

HCL 35 – ajutor impozit

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MARAMUREŞ ORAŞUL TAUTII MAGHERAUS CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA Nr. 35 din 20.02.2026 privind acordarea unui sprijin cu titlu de compensaţie pentru plata impozitului aferent clădirii folosită ca domiciliu, pentru terenul aferent acesteia, și pentru mijloacele de transport, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav și accentuat, cu domiciliul pe raza Orașului Tăuții Măgherăuș. Consiliul local al orașul Tăuții Măgherăuș întrunit în ședință ordinară în data de 20.02.2025. Având în vedere: • Referatul de aprobare al Primarului Orașului Tăuții Măgherăuș, înregistrat cu nr. 1633 din 11.02.2026 ; • Raportul de specialitate nr. 1303/04.02.2026 al Direcţiei de Asistenţă Socială . • Raportul de specialitate nr. 1620 din 10.02.2026 al Serviciului Financiar Contabil. Având în vedere : • Prevederile art. 7, art. 8 alin (1) lit c), art. 15, art. 79, art. 81, art. 112, alin. (1) alin (2) din Legea nr. 292/2011 a asistenţei sociale, cu modificarile şi completările ulterioare; • Prevederile art. 2 alin (1), art. 6, art. 7 alin (1) şi (2), art. 9 alin (1), art 31 alin (4) din Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap cu modificărle şi completările ulteroare; • Legea 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative • HG 440/2022 pentru aprobarea Strategiei naţionale privind incluziunea socială şi reducerea sărăciei pentru perioada 2022-2027 ; • Art. 129, alin (1) alin (2) lit. d) alin (7) lit b), alin. (14) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificări și completări; • Avizul favorabil al comisiilor de specialitate I, II și III din cadrul Consiliului Local Tăuții Măgherăuș; • Avizul secretarului general al Orașului Tăuții Măgherăuș; În temeiul prevederilor: Art. 133 alin. 1 , art. 139, art. 196 alin. 1 lit. a din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificări și completări; HOTĂRĂŞTE: Art.1 (1) Se aprobă acordarea în anul bugetar 2026 a unui sprijin cu titlu de compensaţie ca beneficiu complementar, susținut din bugetul local pentru plata impozitului aferent clădiri folosita ca domiciliu pentru terenul aferent acesteia și pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului, aflate în proprietatea sau coproprietatea persoanelor încadrate în grad de handicap grav, grav cu asistent personal şi accentuat, respectiv a reprezentanților legali, pe perioada în care au în îngrijire, supraveghere si întreținere persoane cu handicap grav sau accentuat, cu domiciliul pe raza Orasului Tautii Magheraus, pentru care datoreaza acest impozit. (2) Compensația se acordă în cuantum de până la 500 lei /beneficiar/imobil, dar nu mai mult decât valoarea impozitului datorate de beneficiar pentru clădirea de domiciliu, pentru terenul aferent acesteia și pentru un singur mijloc de transport la alegerea contribuabilului, aflate în proprietatea pe raza Orasului Tautii Magheraus. Art. 2 Sprijinul prevăzut la art. 1 al prezentei, se va acorda la cerere, care se va depune la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Tautii Magheraus, str. 1 nr. 194, însoţită de următoarele documente doveditoare: - Act de identitate al beneficiarului si a persoanei aflate în intretinere după caz; - Certificat de încadrare în grad de handicap in termen de valabilitate al beneficiarului sau a persoanei aflate în intretinere după caz; - Dovada achitării impozitului pentru anul 2026, aferente locuintei de domiciliu, pentru terenul aferent acesteia și pentru mjloacele de transport aflate în proprietatea solicitantului sau beneficiarului după caz; - Dovada stabilirii calitatii de reprezentant legal. Art. 3 (1) Stabilirea dreptului sau respingerea cererii se va realiza prin dispoziţia Primarului Orasului Tautii Magheraus, în termen de 30 de zile de la depunerea cererii şi a tuturor documentelor justificative. (2) Cererea se va depune cel târziu la data de 30.10.2026, indiferent de data anterioara la care sa achitat impozitul/taxa. (3) Plata se va realiza în termen de 15 zile lucrătoare de la stabilirea dreptului conform alin.(1), dar după aprobarea bugetului local pentru anul 2026. Art. 4 Suma necesară acordării sprijinului prevăzut la art. 1 se va cuprinde în bugetul local al Orasului Tautii Magheraus, odată cu aprobarea bugetului general consolidat al Orasului Tautii Magheraus pe anul 2026. Art. 5. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârii se încredințează Serviciul Financiar Contabil și Direcţia de Asistenţă Socială . Art.2 Prezenta se comunică: - Instituţiei Prefectului judeţului Maramureş; - Primarului oraşului; - Direcției de Asistență Socială - Serviciul Financiar-Contabil; - Se publică pe site-ul primăriei orașului Tăuții Măgherăuș. Președinte de ședință, Maar Zsolt-Laszlo Contrasemnează Secretar general, Bîndilă Călin-Ioan Au fost prezenti 14 consilieri din 15 în functie. Adoptata cu unanimitate Nr. 35 din 20.02.2026. 5ex.CL/BCI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: tautiimagheraus.ro