Consiliul local își exprimă acordul ca terenul de 9.974 mp, în CF nr. 58823 Tăuții-Măgherăuș, să fie întabulat drept proprietate a orașului (domeniul privat) prin rectificarea înscrierilor, ca drept de proprietate în schimb. Practic, orașul devine proprietar, nu doar administrator, pentru acel teren. Autorizarea exprimării acordului și mandatarea primarului să semneze declarația notarială completează pasul administrativ pentru înregistrare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se exprimă acordul Consiliului local, în calitate de proprietar, conform CF nr.58823 Tăuții- Măgherăuș, al terenului în suprafață de 9.974 mp, în vederea rectificării înscrierilor cuprinse CF nr.58823 Tăuții-Măgherăuș, în sensul întabulării dreptului de proprietate, cu titlu de drept de schimb, în favoarea >> ORAȘULUI TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ, domeniul privat << având în vedere faptul că dispozițiile legale incidente conferă unităților administrativ-teritoriale personalitate juridică, și în consecință posibilitatea de a dobândi în proprietate bunuri, iar Consiliilor locale doar un drept de…
ROMÂNIA
JUDEŢUL MARAMUREŞ
ORAŞUL TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA
Nr. 147 din 31.10.2022
privind exprimarea de către Consiliul local al Orașului Tăuții-Măgherăuș a acordului privind
rectificarea înscrierilor cuprinse în CF nr.58823 Tăuții-Măgherăuș
Consiliul Local al UATO Tăuții-Măgherăuș, întrunit în ședinţă ordinară, azi, 31.10.2022
Având în vedere:
Referatul de aprobare al Primarului nr.12615/13.10.2022;
Raportul de specialitate nr.12820/17.10.2022, promovat de către Compartimentul Juridic;
CF nr.58823 Tăuții-Măgherăuș;
HCL nr.209 și nr.221 din data de 30.09.2004;
Art.129 alin.2 lit.c) și alin.6 lit.a) și lit.b) din O.U.G nr.57/2019 (corespondentul art.36 alin.2
lit.c) și alin.5 lit.a) și lit.b) din Legea nr.215/2001, abrogată)
Legea nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Ordinul Directorului General al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară
nr.700/09.07.2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în
evidenţele de cadastru şi carte funciară;
HCL nr.7/29.01.2019, privind aprobarea PUG al Orasului Tautii-Magheraus;
Avizul Secretarului general al Orașului;
Avizul Comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al UATO Tăuții- Măgherăuș;
În temeiul art.196 alin.1 lit.a), art.129 alin.1, alin.2 lit.c) şi alin.6 lit.a) și lit.b) din O.U.G. 57/2019,
privind Codul administrativ:
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se exprimă acordul Consiliului local, în calitate de proprietar, conform CF nr.58823 Tăuții-
Măgherăuș, al terenului în suprafață de 9.974 mp, în vederea rectificării înscrierilor cuprinse CF nr.58823
Tăuții-Măgherăuș, în sensul întabulării dreptului de proprietate, cu titlu de drept de schimb, în favoarea
>> ORAȘULUI TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ, domeniul privat << având în vedere faptul că dispozițiile legale
incidente conferă unităților administrativ-teritoriale personalitate juridică, și în consecință posibilitatea de
a dobândi în proprietate bunuri, iar Consiliilor locale doar un drept de administrare a patrimoniului public
și privat al fiecărei unități administrativ-teritoriale, în parte.
Art.2. Se mandatează Primarul Orașului Tăuții-Măgherăuș, în vederea semnării unei Declarații notariale
de rectificare a înscrierilor cuprinse în CF nr.58823 Tăuții-Măgherăuș, conform mențiunilor de la Art.1.
Art.3.Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Orașului Tăuții-Măgherăuș;
- Institutiei Prefectului – Județul Maramures;
- OCPI Maramureș, BCPI Baia Mare;
- Serviciului Urbanism Amenajarea și Administrarea teritoriului;
- Compartimentului Juridic;
Președinte de ședință,
Mărieș Bogdan - Ioan
Contrasemnează Secretar general,
Bîndilă Călin-Ioan
Au fost prezenti 15 consilieri din 15 în functie
Adoptata cu unanimitate
Nr.147 din 31.10.2022
5ex.CL/BCI
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.