13 ianuarie 2025

HCL 3/2025 Târnova adoptată

Se aprobă planul de acțiuni/lucrări de interes local pentru anul 2025, care stabilește ce activități trebuie să presteze lunar persoanele majore din familia beneficiarului venitului minim de incluziune (și/sau alte…

Pe scurt

Se aprobă planul de acțiuni/lucrări de interes local pentru anul 2025, care stabilește ce activități trebuie să presteze lunar persoanele majore din familia beneficiarului venitului minim de incluziune (și/sau alte persoane obligate să lucreze neremunerat în folosul comunității). Se cere ca aceste activități să fie realizate în fiecare lună, iar conducerea implementării este în mâinile primarului, prin aparatul său de specialitate; hotărârea se comunică instituției prefectului și primarului comunei. În practică, locuitorii pot avea de suferit modificări privind munca neremunerată în folosul comunității, după planul anexat, cu termene lunare de realizare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Planul de acţiuni/lucrări de interes local pe anul 2025, pentru obligația de a presta lunar activități/lucrări de interes local, de către persoanele majore, apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune şi/sau alte persoane obligate de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2025 a Consiliului Local Târnova
Emitent
Consiliul Local Târnova
Număr
3 / 2025
Data
13 ianuarie 2025
Localitate
Târnova, județul Arad
Stare
adoptată

Pe același subiect în Târnova

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD Ă CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI TÂRNOVA HOTĂRÂRE nr. 3 din 13.01.2025 privind aprobarea Planului de acţiuni/lucrări de interes local pe anul 2025, pentru obligația de a presta lunar activităţi/lucrări de interes local, de către persoanele majore, apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune şi/sau alte persoane obligate de a presta muncă neremunerată în folosul comunității Consiliul Local al Comunei Târnova, judeţul Arad, întrunit în ședința extraordinară din data de 13.01.2025, fiind prezenţi un număr de 15 consilieri locali din totalul de 15 în funcţie, având în vedere: - Referatul de aprobare al primarului comunei Târnova şi Raportul de specialitate întocmit de compartimentul de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Târnova; - Avizul comisiilor de specialitate din cadrul consiliului local al comunei Târnova; - Prevederile art. 59 alin. (1) şi art. 60 din LEGE nr. 196 din 31 octombrie 2016, privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; _ Deciziile SERVICIULUI DE PROBATIUNE ARAD emise în conformitate cu art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul Penal(Legea 286/2009), art. 18, 19, SI, 52 din Legea 253013 si art. 61 din Legea 252/2013, actualizate, cu modificările şi completările ulterioare; - Prevederile art. 129, art.132, art.133, art. 136, art. 137, art. 139 şi art. 155 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1) şi art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. 57/2019 privind Codul administrativ, actualizată, cu 15 voturi pentru, - abţineri şi - voturi împotrivă, ADOPTĂ PREZENTA HOTĂRÂRE: Art. 1. Se aprobă Planul de acţiuni/lucrări de interes local pe anul 2025, pentru obligația de a presta lunar activități/lucrări de interes local, de către persoanele majore, apte de muncă din familia beneficiară de venit minim de incluziune şi/sau alte persoane obligate de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii, conform Anexei 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarul comunei Târnova, județul Arad, prin aparatul de specialitate. Art. 3. Prezenta hotărare se comunică cu: - Instituţia Prefectului — Județul Arad; - Primarul comunei Târnova; PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL, CĂTĂLIN OPREA TEODOR-GHEORGHE BRAIȚ )

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: e-comune.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala