Aprobarea Protocolului pentru darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, a spațiilor situate în imobilul din Municipiul Târnăveni, str. Pompelor…
Pe scurt
Consiliul local aprobă un protocol prin care spațiile din imobilul de pe strada Pompelor nr. 14A din Târnăveni sunt puse la dispoziție gratuit Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie “George Emil Palade” pentru activități didactice și auxiliare ale Colegiului UMFST, în anul școlar 2023-2024, în cadrul programului de învățământ terțiar nonuniversitar, profil asistent medical generalist. Pentru cetățeni înseamnă că nu se plătește chirie, iar spațiile sunt utilizate de universitate pe o perioadă anuală, după aprobarea hotărârii, iar Primarul este împuternicit să asigure punerea în aplicare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Pompelor.
Hotărârea nr. 72 din 2023 a Consiliului Local Târnăveni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea Protocolului pentru darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, a spațiilor situate în imobilul din Municipiul Târnăveni, str. Pompelor nr.14A, în baza art.1 din Hotărârea nr.36/06.04.2023
R O M Â N I A JUDEŢUL MUREŞ MUNICIPIUL TÂRNĂVENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 72/13.07.2023 privind aprobarea Protocolului pentru darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, a spațiilor situate în imobilul din Municipiul Târnăveni, str. Pompelor nr.14A, în baza art.1 din Hotărârea nr.36/06.04.2023 Consiliul local al Municipiul Târnăveni în sedinţa ordinară din data de 27 iulie 2023, Având în vedere Referatul de aprobare nr. 12149/29.06.2023 și Raportul de specialitate privind aprobarea Protocolului pentru darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, a spațiilor situate în imobilul din Municipiul Târnăveni, str. Pompelor nr.14A, în baza art.1 din Hotărârea nr.36/06.04.2023, întocmit în cadrul Direcției Tehnice și înregistrat sub nr. 12150/29.06.2023; În temeiul prevederilor art. 129 alin.(2), lit(c) și (d) și art.129 alin.(6), lit.(a) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ; Ținând cont de prevederile art.7, alin. 2 din Legea 52/2003, Legea transparenței decizionale în Administrația Publică, H O T Ă R Ă ŞT E Art.1 Se aprobă Protocolul pentru darea în folosință gratuită către Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”, a spațiilor situate în imobilul din Municipiul Târnăveni, str. Pompelor nr.14A, în vederea desfășurării activităților didactice și auxiliare ale Colegiului UMFST- învățământ terțiar nonuniversitar, profil asistent medical generalist, pe perioada anului școlar 2023-2024, în baza art.1 din Hotărârea nr.36/06.04.2023, conform Anexei la prezenta. Art.2 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Târnăveni. Președinte ședință Popa Nicolae Valer Contrasemneaza Secretar general, Blănaru Ștefan
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.