29 martie 2018

HCL 25/2018 Târnăveni adoptată

Modificarea Hotararii Consiliului local nr.5/25.01.2018

Pe scurt

Se aprobă schimbarea destinației clădirii în care funcționează Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși” dinspre învățământ liceal către spațiu destinat programului universitar de licență „medicină generală” al Universității Dimitrie Cantemir, începând cu anul școlar 2019-2020. Schimbarea va avea efect doar după obținerea avizului conform al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice. Responsabilitatea implementării revine Primarului Municipiului Târnăveni.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba modificarea art.1 si art.2 din Hotararea Consiliului Local nr.5/25.01.2018 care vor avea urmatorul continut: “Art.1. Incepand cu anul scolar 2019 – 2020, se propune schimbarea destinaţiei imobilului în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, situat în Municipiul Târnăveni, str.Piața Trandafirilor nr.10, în imobil cu altă destinație , respectiv spațiu pentru desfășurarea activităților didactice specifice programului universitar de licență ”medicină generală” din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Trandafirilor.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Trandafirilor” în Târnăveni

Denumire
Hotărârea nr. 25 din 2018 a Consiliului Local Târnăveni
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea Hotararii Consiliului local nr.5/25.01.2018
Emitent
Consiliul Local Târnăveni
Număr
25 / 2018
Data
29 martie 2018
Localitate
Târnăveni, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Trandafirilor nr. 10 (hartă)

Pe același subiect în Târnăveni

Documente

Text

R O M A N I A JUDETUL MURES MUNICIPIUL TARNAVENI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA nr. 25/29.03.2018 privind propunerea de schimbare a destinaţiei imobilului în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, situat în Municipiul Târnăveni, str.Piața Trandafirilor nr.10, în imobil cu altă destinaţie, respectiv spațiu pentru desfășurarea activităților didactice specifice programului universitar de licență ”medicină generală” din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș Consiliul Local al Municipiului Târnăveni întrunit în şedinţa ordinara in data de 29.03.2018; Văzând Raportul nr.4706/27.02.2018, întocmit de Secretarul municipiului Tarnaveni; Vazand adresa nr.3484/SVI din 19.02.2018 a Prefecturii Judetului Mures; În conformitate cu art.112 alin.(2) şi (6) din Legea nr.1/2011 a Educaţiei Naţionale, modificată şi completată; În temeiul art. 36 alin. (6) lit.a), alin.(7) lit.a) şi al art. 45 alin.(1) din Legea nr. 215 / 2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aproba modificarea art.1 si art.2 din Hotararea Consiliului Local nr.5/25.01.2018 care vor avea urmatorul continut: “Art.1. Incepand cu anul scolar 2019 – 2020, se propune schimbarea destinaţiei imobilului în care își desfășoară activitatea Liceul Tehnologic ”Constantin Brâncuși”, situat în Municipiul Târnăveni, str.Piața Trandafirilor nr.10, în imobil cu altă destinație , respectiv spațiu pentru desfășurarea activităților didactice specifice programului universitar de licență ”medicină generală” din cadrul Universității ”Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureș. Art. 2. Schimbarea destinaţiei spatiului mentionat la art.1 se va aproba numai după primirea avizului conform al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice”. Art. 3 Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Primarul Municipiului Târnăveni. Președinte de ședință Cimpoca Alin Avizează pentru legalitate SECRETAR Blănaru Ștefan

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariatarnaveni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala