HCL 296/2023 adoptată
Hotarare privind actualizarea “Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bibliotecii orăşenești Ion Creangă Târgu-Neamţ ”
Documente
Text
ROMANIA
Judeţul Neamţ
CONSILIUL LOCAL AL
ORASULUI TÂRGU-NEAMŢ
HOTĂRÂRE
Nr. 296 din 28 septembrie 2023
privind actualizarea “Regulamentului de organizare şi funcţionare al Bibliotecii orăşenești Ion
Creangă Târgu-Neamţ ”
Consiliul local al oraşului Târgu Neamţ
Avand în vedere temeiurile juridice , respectiv prevederile:
• art. 15 alin (2), art.120 alin.(1) şi art.121 alin (1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
• art. 3 şi 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985
ratificată prin Legea nr.199/1997;
• art. 7 alin. (2) din Codul Civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administratia publică;
• Ordinului nr. 25 din 14 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului unității
administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare și funcționare
al Consiliului Local
Legii bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
Luând act de Referatul de aprobare nr.15579/28.09.2023 înaintat de Primarul orasului Târgu –
Neamt, domnul Daniel Vasilică Harpa prin care propune actualizarea „Regulamentului de organizare şi
funcţionare al Bibliotecii orăşenești Ion Creangă Târgu-Neamţ ”, conform Anexei la prezenta hotărâre,
parte integrantă a acesteia.
Examinând raportul de specialitate al Bibliotecii orasenesti a orasului Targu- Neamt nr.15580
/28.09.2023;
În temeiul prevederilor art.129 alin. 2 lit. “a”, alin.3 lit.”c”, alin.7 lit.,,d’’ art. 139 alin. 1 art. 140
alin. 1 , art. 196 alin. 1 lit “a” din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Consiliul Local al Oraşului Târgu-Neamț, întrunit in cea de-a 37-a ședință ordinară din mandatul
2020-2024, adoptă prezenta hotărâre
Art. 1. Se actualizează „Regulamentul de organizare şi funcţionare al Bibliotecii oraşenesti Ion Creangă
Târgu-Neamţ”, conform Anexei la prezenta hotărâre, parte integrantă a acesteia.
Art. 2. La data intrării în vigoare a prezentei Hotărâri se abrogă orice hotărâre contrară.
Art.3. Primarul orașului Târgu Neamţ prin compartimentele din cadrul aparatului de specialitate al
primarului și din serviciile publice din subordinea Consiliului Local al orașului Tîrgu Neamţ va asigura
aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al orasului,
în termenul prevazut de lege, Primarului orașului Târgu – Neamț, Prefectului judetului Neamt, se depune
electronic, la pagina de internet www.primariatarguneamt.ro în subeticheta Monitorul Oficial- Registrul
pentru evidența hotărârilor autorității deliberative - https://targuneamt.regista.ro/monitorul-oficial-
local/hotararile-autoritatii-deliberative/registrul pentru-evidenta-hotararilor-autoritatii-deliberative/27345
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Vrînceanu Maria SECRETARUL GENERAL UAT,
C.j. Sabin Isabela
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestarii auten cita i Hotararii de Consiliu Local nr. 296/28.09.2023
PROCEDURA DE VOT UTILIZATA Vot prin vot deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0 Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare 10
majorită i consilierilor locali în funcție
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în func e 19
3 Numărul consilierilor locali prezen la adoptarea hotărârii 17
4 Numărul voturilor „PENTRU” 17
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” se
6 Numărul voturilor „ABTINERE” numără la voturile
„ÎMPOTRIVĂ”.
7 Numărul consilierilor locali care absentează mo vat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemo vat
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, neavând drept
de vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr. 296 /28.09.2023
Nr. crt. OPERATIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.09.2023
2 Comunicarea către primar .10.2023
3 Comunicarea către prefectul judetului .10.2023
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează .10.2023
5 Devine obligatorie si produce efecte juridice începând cu .10.2023
Anexa la HCL nr.296 din 28.09.2023
PRIMĂRIA TG.NEAMŢ
BIBLIOTECA ORĂŞENEASCĂ ”ION CREANGĂ” TG.NEAMŢ
REGULAMENT DE ORGANIZARE ŞI FUNCŢIONARE AL BIBLIOTECII ORĂŞENEŞTI TG.NEAMT
CAPITOLUL I
DISPOZIȚII GENERALE
Art. 1.(1) Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ, este o bibliotecă publică de tip enciclopedic, cu funcţiuni
complexe de centru de informare şi cultural - educaţional, parte a sistemului informaţional naţional, cu
rol de importanţă strategică în cadrul societăţii informaţiei, având personalitate juridică, deserveşte
comunitatea locală, permiţând accesul nelimitat la colecţii, baze de date şi alte surse de informaţii.
(2) Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ permite accesul nelimitat şi gratuit la colecţii, dotări IT, baze de
date şi la alte surse de informare destinate publicului, asigură egalitatea accesului la informaţii şi la
documentele necesare informării, lecturii, comunicării, cercetării, educaţiei pe tot parcursul vieţii,
petrecerii timpului liber şi dezvoltării personalităţii utilizatorilor, fără deosebire de statut social ori
economic, vârstă, sex, apartenenţă politică, rasă, culoare, naționalitate, origine etnică, limbă, religie .
Art .2. (1) Biblioteca este finanţată de la bugetul local, iar fondurile de finanţare se nominalizează distinct
de către ordonatorul principal de credite, respectiv Consiliul Local al Oraşului Tg.Neamţ.
Art. 3. (1) Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ funcţioneză în oraşul Tg.Neamţ şi administreză un
patrimoniu distinct, care face parte din domeniul public local.
(2) Consiliul Local al oraşului Tg.Neamţ poate finanţa programe culturale, achiziţii de documente,
lucrări de investiţii şi poate susţine cheltuieli materiale şi de capital pentru Biblioteca Orăşenească
Tg.Neamţ.
CAPITOLUL II
ATRIBUŢII SI ACTIVITĂŢI SPECIFICE
Art. 4. (1) Biblioteca îndeplineşte funcţii specifice de centru local, cu atribuţii şi activităţi polivalente în
domeniile informării, lecturii, asimilării tehnologiilor IT, comunicării şi petrecerii timpului liber, precum
şi în cele educaţionale şi cultural - artistice.
(2) În îndeplinirea acestor funcţii, biblioteca este un partener al autorităţilor administraţiei publice,
promovând şi servind politicile, programele şi proiectele de dezvoltare durabilă la nivelul comunităţilor
locale.
Art. 5. Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ îndeplineşte în condiţiile funcţiilor specifice şi corespunzător
nivelului de organizare, resurselor alocate şi cerinţelor comunităţii, următoarele ATRIBUŢII
PRINCIPALE, cu respectarea prevederilor legale privind elaborarea şi/sau dezvoltarea sistemului de
control managerial, inclusiv a procedurilor formalizate pe activităţi, după cum urmează:
a) constituie, organizează, prelucrează, dezvoltă, conservă şi valorifică ştiinţific colecţii enciclopedice
de documente, indiferent de formatul şi suportul material al acestora;
b) asigură, potrivit cerinţelor utilizatorilor şi normelor biblioteconomice de circulaţie a colecţiilor,
servicii de împrumut a documentelor la domiciliu şi de consultare a acestora în săli de lectură, de
documentare, informare comunitară, lectură şi educaţie;
c) achiziţionează, constituie şi dezvoltă baze de date, organizează cataloage şi alte instrumente de
comunicare a colecţiilor, în sistem automatizat, formează şi îndrumă utilizatorii în sistem automatizat
formează si îndrumă utilizatorii în folosirea acestor surse de informare;
d) asigură accesul utilizatorilor la tehnologia de informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), oferă asistență de
specialitate şi, după caz, contribuie la însuşirea unor abilităţi în domeniu de către diverse categorii de
utilizatori, interesate de utilizarea acestor resurse;
e) desfăşoară sau oferă, la cerere, activităţi/servicii de informare bibliografică și de documentare în
sistem tradiţional sau informatizat; elaborează, editează ori conservă în baze de date bibliografia locală,
curentă şi retrospectivă, realizată la nivelul comunităţilor locale;
f) facilitează, potrivit resurselor şi oportunităţilor, accesul utilizatorilor şi la alte colecţii ori baze de date,
prin împrumut interbibliotecar intern şi internaţional ori servicii de accesare şi comunicare la distanţă;
g) iniţiază, organizează sau colaborează la programe şi acţiuni de diversificare, modernizare şi
automatizare a serviciilor de bibliotecă, de valorificare a colecţiilor de documente şi a tradiţiilor culturale,
de animaţie culturală şi de educaţie pe tot parcursul vieţii;
h) întocmeşte periodic rapoarte de activitate şi analize de autoevaluare a activităţii, rapoarte statistice
de utilizare a bibliotecii.
i) Contribuie la dezvoltarea unei societăți deschise și incluzive, prin promovarea și implementarea de
politici informaționale incluzive și prin realizarea de acțiuni precum:
1. Organizarea și asigurarea funcționării de informare sau oferirea de servicii de informare pentru
persoanele cu dizabilități in vederea acordării de asistență specială.
2. Asigurare, în limita competențelor, a condițiilor fizice(ex.instalarea de balustrade, lifturi,
indicatoare, creare de pante, asigurarea iluminării, etc.) pentru accesul persoanelor cu dizabilități
în bibliotecă, cât și deplasarea în cadrul bibliotecii.
3. Organizarea serviciilor mobile de transmitere persoanelor cu dizabilități, beneficiar de împrumut
la domiciliu, a documentelor de bibliotecă.
4. Asigurarea posibilităților de acces persoanelor cu dizabilități la tehnologiile informaționale oferite
de bibliotecă, la serviciile prestate și la activități, la evenimentele organizate și desfașurate de
bibliotecă.
5. Antrenarea utilizatorilor cu necesități speciale în organizarea si desfășurarea diverselor activități
culturale, informaționale, educaționale, comunitare.
6. Asigurarea pentru persoanele cu dizabilități a posibilităților de acces prin intermediul
reprezentantului legal, lucrătorilor sociali sau persoanei desemnate din cadrul bibliotecii la
colecții , la servicii și la documentele de bibliotecă.
7. Organizarea expozițiilor virtuale, în funcție de capacitățile funcționale și tehnice ale bibliotecii.
Art. 6. Pentru îndeplinirea acestor atribuţii şi competenţe, Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ desfăşoară
următoarele ACTIVITĂŢI:
a) colecţionează documentele necesare organizării optime a activităţii de informare, documentare şi
lectură la nivelul comunităţilor locale realizând completarea curentă şi retrospectivă a colecţiilor prin
achiziţii, transfer, donaţii, legate, schimb interbibliotecar şi prin alte surse legale;
b) realizează evidenţa globală şi individuala a documentelor, în sistem tradiţional şi/sau automatizat, cu
respectarea standardelor bibliografice de constituire a acestora în unităţi de înregistrare;
c) efectuează prelucrarea bibliografică a documentelor, în sistem tradiţional sau automatizat, cu
respectarea normelor standardizate de catalogare, clasificare şi indexare;
d) efectuează operaţiuni de împrumut al documentelor pentru studiu, informare, lectură şi recreere la
domiciliu sau în săli/module de lectură, audiţii şi vizionări, cu respectarea regimului de circulaţie a
documentelor şi a normelor de evidenţă a activităţii zilnice;
e) asigură satisfacerea unor interese de studiu şi informare prin practicarea, la cererea utilizatorilor, a
împrumutului interbibliotecar de publicaţii;
f) efectuează activităţi de igienizare a spaţiilor de bibliotecă şi de asigurare a condiţiilor microclimatice
de conservare a colecţiilor, iar după caz, în condiţiile legii, are responsabilitatea asigurării/solicitării unor
condiţii adecvate de protecţie şi pază a întregului patrimoniu;
g) întreprinde operaţiuni de avizare a restanţierilor, de recuperare fizică sau valorică a documentelor
deteriorate ori pierdute de utilizatori, în condiţiile legii şi ale propriilor regulamente pentru utilizatori;
h) elimină periodic din colecţii documentele uzate moral sau fizic;
i) organizează activităţi de formare şi informare a utilizatorilor prin dezvoltarea culturii informaţiei,
promovarea serviciilor bibliotecii şi a noilor tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiilor (TIC), precum şi
prin realizarea unor acţiuni specifice de animaţie culturală, de comunicare a colecţiilor, de iniţiere a
utilizatorilor în folosirea resurselor TIC, de sprijinire şi promovare a valorilor ce ilustrează specificul local
şi diversitatea culturală;
j) organizează acţiuni de sondare a intereselor de studiu, lectură, informare, documentare şi recreere
ale utilizatorilor activi şi potenţiali, alte activităţi de marketing sau de promovare a serviciilor de
bibliotecă;
k) iniţiază proiecte, programe, parteneriate inter -organizaţionale şi forme de cooperare bibliotecară
pentru dezvoltarea serviciilor de bibliotecă, sporirea vizibilităţii şi a impactului bibliotecii în comunitate,
formarea continuă a personalului şi atragerea unor surse de finanţare.
Art. 7. Bibliotecii Orăşeneaşti Tg.Neamţ i se asigură asistenţă de specialitate de către Biblioteca
Judeţeană “G.T.Kirileanu” Piatra Neamţ, constând în coordonarea activităţii curente, completarea
colecţiilor, aplicarea normelor biblioteconomice de evidenţă primară, individuală şi de strategie locală
prin:
- acordarea de asistenţă metodologică prin deplasări în teritoriu;
- organizarea unor consfătuiri, schimburi de experienţă, dezbateri;
- efectuarea unor studii, cercetări, analize referitoare la stadiul serviciilor de lectură, la carte şi de
informare ale populaţiei din mediul rural;
- organizarea pregătirii profesionale a bibliotecarilor din judeţ;
Art. 8. Activitatea Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ se desfăşoară pe baza programelor de activitate,
respectând procedurile operaţionale elaborate de către bibliotecarii responsabili conducerea unităţii
administrative- teritoriale.
Art. 9. Patrimoniul Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ este compus din bunuri mobile înscrise în inventarele
unităţilor administrative-teritoriale, a căror evidenţă este ţinută la nivelul serviciului financiar-contabil.
CAPITOLUL III
PATRIMONIUL BIBLIOTECII
Art. 10. Colecţiile Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ organizate şi dezvoltate permanent prin achiziţii,
donaţii, schimb şi alte surse, împreună cu colecţiile constituite istoric, sunt formate din: cărţi, periodice,
manuscrise, calendare, almanahuri, partituri, reproduceri de artă (albume, fotografii, stampe, gravuri,
tablouri, ilustrate), atlase, hărţi, foi volante, anunţuri, afişe, pliante, produse software, înregistrări multi-
media (discuri, microfilme, casete audio şi video, CD-uri, CD-ROM-uri), reproduceri executate prin
fotografiere, fotocopiere, xerografiere şi alte procedee fizico-chimice.
Art. 11. În funcţie de vechimea, raritatea, unicitatea şi valoarea culturală, documentele aflate în colecţiile
Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ au, în condiţiile legii, statut de bunuri culturale comune sau de bunuri
culturale care fac parte din patrimoniul cultural naţional mobil.
Art. 12. (1) Colecţiile Bibliotecii Oăşeneşti Tg.Neamţ se constituie şi se dezvoltă prin achiziţionarea de
documente specifice, din producţia editorială curentă, cărţi vechi, publicaţii indiferent de valoarea lor şi
de suportul pe care au fost înregistrate sau fixate, precum şi prin transfer, schimb interbibliotecar
naţional şi internaţional, donaţii, legate şi sponsorizări, cu respectarea principiilor utilizării eficiente a
fondurilor publice, a transparenţei şi a tratamentului egal, în condiţiile legii.
(2) Colecţia Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ trebuie să asigure cel puţin 1 document specific pe cap de
locuitor;
Art. 13. (l)Biblioteca Orăşenească Tg.Neamţ este obligată să-şi dezvolte continuu colecţiile de
documente, prin achiziţionarea de documente, prin achiziţionarea periodică de titluri din producţia
editorială curent, ca şi prin completarea retrospectivă, pentru a asigura o rată optimă de înnoire a
colecţiilor de 10-25 ani.
(2) Rata de înnoire a colecţiilor este reprezentată de raportul dintre totalul documentelor existente în
colecţiile bibliotecii şi totalul documentelor achiziţionate de aceasta.
(3) Creşterea anuală a colecţiilor trebuie să fie de minimum 50 de documente specifice la 1000 de
locuitori, prin raportarea la populaţia comunităţii locale.
Art. 14. (1) Intrarea sau ieşirea documentelor din evidenţa Bibliotecii Orăşeneşti Tg.Neamţ se face numai
pe baza unui act de însoţitor: factura şi specificaţie, proces-verbal de donaţie, chitanţă, notă de comandă
pentru abonamente, act de transfer, proces-verbal de casare, act de imputaţie, chitanţă de achitare, etc.
(2) Pentru documentele primite fără act de însoţitor de provenienţă este obligatoriu întocmirea unui
proces-verbal de intrare, cu borderou în anexă.
Art. 15. (1) Toate documentele intrate în patrimonial bibliotecilor comunale se marcheză cu ştampila
acestora, care se aplică: pe pagina titlu, pe ultima pagina imprimată, la sfârşitul textului; pe una dintre
paginile din interior(17); pe filele şi anexele cu hărţi, scheme, tablele, ilustraţii şi reproduceri detaşabile
şi/sau numerotate.
(2) Numărul de Registru Inventar este şi numărul unic de identificare al fiecărui document de bibliotecă
şi se înscrie pe acesta, în vecinătatea ştampilei, direct sau prin aplicarea unei etichete.
Art. 16. (1) În vederea asigurării accesului utilizatorilor la informaţiile conţinute în documente, Biblioteca
Orăşenească Tg.Neamţ are obligaţia ca, în continuarea operaţiunilor de evidenţă, să realizeze şi
activităţile specifice de prelucrare curentă a documentelor intrate sau aflate in colecțiile proprii, prin
efectuarea operaţiilor specifice de catalogare, clasificare şi indexare în regim tradițional sau informatizat.
(2) Fiecare stoc de publicaţii sau de alte documente trebuie prelucrat şi pus la dispoziția utilizatorilor în
maxim 30 de zile lucrătoare de la intrarea
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.