Pe scurtConsiliul Local a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli și lista de investiții estimată pentru Spitalul orășenesc „Sfântul Dimitrie” din Târgu Neamț pentru anul 2023. Asta înseamnă că, în acest an, spitalul va primi fonduri bugetate pentru funcționare și investiții (pentru dotări sau lucrări) și stabilirea sumelor alocate pentru proiecte, cu impact asupra finanțării operaționale, achizițiilor și eventualelor lucrări în comunitate. Pentru locuitori, decizia poate însemna clarificări despre cât va fi cheltuit pe spital, termenele pentru eventuale investiții și zonele sau proiectele ce pot fi finanțate în cadrul acestui buget.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMANIA
Judeţul Neamţ
CONSILIUL LOCAL AL
ORASULUI TÂRGU-NEAMŢ
HOTĂRÂREA
Nr. 29 din 02 februarie 2023
privind aprobarea Bugetului de venituri și cheltuieli precum si a Listei de investitii -
estimate, ale Spitalului orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț, pentru anul 2023
Consiliul Local al oraşului Târgu – Neamţ,
Având în vedere prevederile legale:
• art. 15 alin (2), art.120 alin.(1) şi art.121 alin (1) şi alin.(2) din Constituţia României,
republicată;
• art. 3 şi 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985
ratificată prin Legea nr.199/1997;
• art. 7 alin. (2) din Codul Civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administratia publică;
• art.1, alin.2 ,art.5, alin.(1-4) , art.14, alin(1-9), art.23, alin 1-2, art.25 si art.26 , art.33, alin.4.
lit.f, art.39, alin.2 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
• art.9, art.29, art.38 si art.62 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice,
• Legii bugetului de stat pe anul 2023, nr.
368/2022,
• Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2023, nr.
369/2022;
• Ordinul ministrului sănătății nr.1043/2010, privind aprobarea Normelor metodologice
pentru elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli a spitalului public;
Având în vedere Nota de Fundamentare a bugetului de venituri și cheltuieli precum si a
Listei de investitii-estimate pentru anul 2023 cu nr. 1966 din 01.02.2023, prezentate de Spitalul
Orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț, înregistrată la instituția noastră cu numărul 1710 din
02.02.2023
Analizând Referatul de aprobare nr. 1714 din 02.02.2023 înaintat de Viceprimarul
orașului Târgu Neamț si Raportul de specialitate al Spitalului orasenesc „Sf. Dimitrie” inregistrat
la institutia noastra cu nr. 1731 din 02.02.2023
În conformitate cu prevederile art.129 alin (2) lit (b),alin. (4), lit. (a), art.139 alin.(3) lit.”a”
coroborat cu prevederilor art. 196 alin (1) lit (a) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al Orasului Târgu-Neamț, intrunit in cea de-a 47-a sedintă
extraordinară din mandatul 2020-2024, adoptă prezenta hotărâre
Art.1.Aprobă Bugetul de venituri și cheltuieli si a Listei de investitii -estimate ale Spitalului
orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț- estimat pentru anul - 2023, conform Anexei la
prezenta Hotărâre, parte integrantă a acesteia ;
Art.2 Primarul orașului Târgu Neamț, în calitate de ordonator principal de credite va urmări modul
în care Spitalul orășenesc „Sfântul Dimitrie” Târgu Neamț, va lua toate măsurile necesare pentru
ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri ;
Art.3. Prezenta hotarare se comunica, in mod obligatoriu, de catre secretarului general al
orasului prin intermediul Compartimentului Administraţie publică locală in termenul prevazut de
lege, primarului orasului Targu Neamt, prefectului judetului Neamt, se depune in format electronic,
la pagina de internet www.primariatarguneamt.ro, in sub eticheta “CONSILIULUI LOCAL –
Hotarari ale Consiliului Local.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Nechita Ştefan SECRETARUL GENERAL UAT,
C.j. Sabin Isabela
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestarii autenticitatii Hotararii de Consiliu Local nr. 29 / 02.02.2023
PROCEDURA DE VOT UTILIZATA Vot prin vot deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0 Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare
majoritătii consilierilor locali în funcție
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în functie 19
3 Numărul consilierilor locali prezenti la adoptarea hotărârii
4 Numărul voturilor „PENTRU”
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” se
6 Numărul voturilor „ABTINERE” numără la voturile
„ÎMPOTRIVĂ”.
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, neavând drept de
vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr. 29 /02.02.2023
Nr. crt. OPERATIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 02.02.2023
2 Comunicarea către primar 02.2023
3 Comunicarea către prefectul judetului 02.2023
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 02.2023
5 Devine obligatorie si produce efecte juridice începând cu 02.2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.