HCL 268/2023 adoptată
Hotarare privind aprobarea procedurii de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale restante datorate bugetului local de către contribuabili persoane fizice
Documente
Text
ROMANIA
Judeţul Neamţ
CONSILIUL LOCAL AL
ORASULUI TÂRGU-NEAMŢ
HOTĂRÂRE
Nr. 268 din 31 august 2023
privind aprobarea procedurii de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru
obligațiile fiscale restante datorate bugetului local de către contribuabili persoane fizice
Consiliul Local al oraşului Târgu – Neamţ,
Având în vedere prevederile legale:
• art. 15 alin (2), art.120 alin.(1) şi art.121 alin (1) şi alin.(2) din Constituţia României,
republicată;
• art. 3 şi 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985
ratificată prin Legea nr.199/1997;
• art. 7 alin. (2) din Codul Civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
• Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administratia publică;
• Ordinul nr. 25 din 14 ianuarie 2021 pentru aprobarea modelului orientativ al statutului
unității administrativ-teritoriale, precum și a modelului orientativ al regulamentului de organizare
și funcționare al Consiliului Local
Având în vedere propunerile de inițiere a proiectului de hotărâre înregistrate cu nr.13436 și
13437 din data de 30.08.2023, din partea doamnei Vrînceanu Maria-consilier local independent și a
grupului consilierilor PSD;
Examinând referatul de aprobare, inițiat de către grupul consilierilor PSD și doamna
Vrînceanu Maria-consilier local independent, nr.13438 din data de 30.08.2023 precum și raportul
de specialitate nr.V11185 din 30.08.2023 întocmit de către Direcția Venituri Impozite și Taxe
locale;
Luând în considerare art. 185 alin. (1) lit. b) și alin. (6) din Legea nr. 207/2015 privind
Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și
completările ulterioare;
- TITLUL IX Impozite și taxe locale din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare;
- H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015
privind Codul fiscal;
În temeiul art. 129 alin. (4) lit. c), e) și f), ale art. 139 alin. (3) lit. c), art. 140, precum și ale
art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
Consiliul Local al Oraşului Târgu-Neamț, întrunit in cea de-a 36-a ședință ordinară din mandatul
2020-2024, adoptă prezenta hotărâre
Art. L. Se aprobă procedura de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale
restante datorate bugetului local de către contribuabili persoane fizice, conform Anexei nr. 1 –
Procedura de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale restante datorate
bugetului local de către contribuabili persoane fizice, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre se aplică de la data adoptării și până la 29.11.2023 inclusiv, data limită
de depunere a notificării, sub sancțiunea decăderii.
Art. 3. Direcția Venituri Impozite și Taxe locale va duce la îndeplinire sarcinile din prezenta
hotărâre.
Art. 4. Hotărârea se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al orașului, în
termenul prevazut de lege, Primarului orașului Târgu – Neamț, Prefectului judetului Neamt, se depune
electronic, la pagina de internet www.primariatarguneamt.ro în subeticheta Monitorul Oficial-Registrul
pentru evidența hotărârilor autorității deliberative - https://targuneamt.regista.ro/monitorul-oficial-
local/hotararile-autoritatii-deliberative/registrul-pentru-evidenta-hotararilor-autoritatii-deliberative/27345
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
Vrînceanu Maria SECRETARUL GENERAL UAT,
C.j. Sabin Isabela
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
anterioare atestarii auten cita i Hotararii de Consiliu Local nr. 268/ 31.08.2023
PROCEDURA DE VOT UTILIZATA Vot prin vot deschis
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0 Hotărâre care se adoptă cu votul: Voturi necesare 10
majorită i consilierilor locali în funcție
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în func e 19
3 Numărul consilierilor locali prezen la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABTINERE” se 6
6 Numărul voturilor „ABTINERE” numără la voturile
„ÎMPOTRIVĂ”.
7 Numărul consilierilor locali care absentează mo vat 3
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemo vat
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare si la adoptarea hotărârii, neavând drept
de vot
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,
ulterioare adoptarii Hotararii de Consiliu Local nr. 268 /31.08.2023
Nr. crt. OPERATIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 31.08.2023
2 Comunicarea către primar .09.2023
3 Comunicarea către prefectul judetului .09.2023
4 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează .09.2023
5 Devine obligatorie si produce efecte juridice începând cu .09.2023
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr.268 din 31.08.2023
Procedura de scutire de la plata majorărilor de întârziere pentru obligațiile fiscale
restante datorate bugetului local de către contribuabili persoane fizice
Art. 1 Obiectivul și scopul procedurii
Obiectivul prezentei proceduri constă în susținerea contribuabililor persoane fizice care
înregistrează dificultăți la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului local prin acordarea scutirii
de la plata majorărilor de întârziere aferente acestora.
Nu se acordă această facilitate pentru obligațiile fiscale datorate de persoane fizice autorizate,
întreprinderi individuale, întreprinderi familiale sau de alte forme de organizare a profesiilor
liberale.
Scopul prezentei proceduri este reprezentat de creșterea gradului de colectare a impozitelor
și taxelor pe anul în curs prin atragerea de venituri la bugetul local, reducerea creanțelor restante
și evitarea procedurilor de declarare a stării de insolvabilitate a contribuabililor persoane fizice.
Art. 2 Durata aplicării procedurii
Prezenta procedură se aplică de la data adoptării prezentei hotărâri până la data de 29.11.2023
inclusiv.
Art. 3 Condiții de eligibilitate și de acordare a scutirii de la plata majorărilor de întârziere
(1) Scutirile de la plata majorărilor de întârziere acordate prin prezenta procedură sunt cele
prevăzute de art. 185 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu
modificările și completările ulterioare;
(2) Procedura vizează scutirea de la plata majorărilor de întârziere aferente obligațiilor fiscale
principale restante, reprezentând impozit pe clădiri, impozit/taxa pe teren și impozit pe mijloacele
de transport, datorate de persoanele fizice, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) înregistrează majorări de întârziere de cel puțin 100 lei, aferente obligațiilor fiscale restante
datorate bugetului local;
b) toate obligațiile fiscale principale restante, administrate de organul fiscal local, se sting prin
orice modalitate prevăzută de lege până la data de 29.11.2023 inclusiv;
c) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de lege toate obligațiile nefiscale principale și
accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată până la data depunerii cererii de
scutire de la plata majorărilor de întârziere;
d) debitorul să aibă depuse toate declarațiile fiscale, până la data depunerii cererii de scutire de la
plata majorărilor de întârziere. Această condiție se consideră îndeplinită și în cazul în care, pentru
perioadele în care nu s-au depus declarații fiscale, obligațiile fiscale au fost stabilite, prin decizie,
de către organul fiscal local;
e) debitorul depune cererea de scutire de la plata majorărilor de întârziere după îndeplinirea în mod
corespunzător a condițiilor prevăzute la lit. a) - d), dar nu mai târziu de 29.11.2023 inclusiv, sub
sancțiunea decăderii.
(3) Majorările de întârziere aferente diferențelor de obligații fiscale principale declarate
suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile fiscale
principale cu scadențe anterioare datei de 29.11.2023 inclusiv, administrate de organul fiscal local,
se scutesc dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) declarația rectificativă este depusă până la data de 29.11.2023 inclusiv;
b) toate obligațiile fiscale principale individualizate în declarația rectificativă se sting prin orice
modalitate prevăzută de lege până la 29.11.2023 inclusiv;
(4) Scutirea de la plata majorărilor de întârziere se aplică și pentru contribuabilii care figurează în
evidența fiscală numai cu majorări de întârziere, obligațiile fiscale principale fiind achitate
integral, anterior intrării în vigoare a hotărârii consiliului local;
(5) Prin derogare de la prevederile art. 236 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură
fiscală, debitorii persoane fizice care au înființate popriri asupra disponibilităților bănești până la
data aprobării prezentei hotărâri, pot beneficia de scutiri de la plata majorărilor de întârziere dacă
sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
a) au notificat organul fiscal până la data de 29.11.2023 inclusiv;
b) au efectuat plata sumelor înscrise în adresele de înființare a popririi din sumele indisponibilizate,
altele decât cele reprezentând obligații fiscale principale de plată și care fac obiectul amânării la
plată în vederea scutirii de la plata majorărilor de întârziere;
În acest sens organul de executare va emite către bănci o adresă de suspendare temporară a
executării silite prin poprire, în care se specifică în mod clar suma care reprezintă majorările de
întârziere din adresa de înființare a popririi. La această adresă se anexează decizia de amânare la
plată a majorărilor de întârziere emisă de organul fiscal;
(6) Scutirile de la plata majorărilor de întârziere se pot acorda și în cazul în care cererea este depusă
de către moștenitorii persoanelor fizice decedate, cu respectarea condițiilor prevăzute la art. 3 pct.
(2);
(7) Această procedură nu se aplică pentru majorările de întârziere achitate anterior intrării în
vigoare a prezentei hotărâri;
(8) Scutirile de la plata majorărilor de întârziere nu se acordă pentru obligațiile fiscale accesorii
stinse prin poprire anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri sau pentru sume încasate din
valorificarea bunurilor sechestrate;
(9) Majorările de întârziere aferente titlurilor executorii emise de alte instituții potrivit legii și
transmise organului fiscal local conform art. 221 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, nu fac obiectul prezentei proceduri. Art. 4 Modalitatea de implementare a
procedurii
Persoanele fizice care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 3 pct. (2) și care intenționează să
beneficieze de scutire de la plata majorărilor de întârziere, pot depune/transmite Cererea de scutire
de la plata majorărilor de întârziere la organul fiscal competent, până la data de 29.11.2023
inclusiv, prin una din următoarele modalități:
• în format fizic la sediul Primăriei orașului Târgu-Neamț
• corespondență scrisă pe adresa Primăriei orașului Târgu-Neamț, b.dul Ștefan cel mare nr.62,
Târgu-Neamț
• e-mail pe adresa [email protected];
După primirea cererii organul fiscal verifică respectarea condițiilor de eligibilitate din prezenta
procedură, comunică contribuabilului cuantumul obligațiilor de plată aflate în sold la data
depunerii cererii, întocmește Decizia de respingere a scutirii de la plata majorărilor de întârziere
sau Decizia de amânare la plată a majorărilor de întârziere.
În urma analizei efectuate privind achitarea integrală a obligațiilor bugetare, serviciul de
specialitate va întocmi un Referat de acordare a facilității și va emite Decizia de scutire de la plata
majorărilor de întârziere.
Operarea efectivă a scutirii de la plata majorărilor de întârziere se va efectua după aprobarea
referatului de către primarul Orașului Târgu-Neamț.
În situația în care nu a fost respectată condiția de achitare integrală a obligațiilor bugetare, decizia
de amânare la plată a majorărilor de întârziere nu mai produce efecte, reinstituindu-se procedura
legală de calcul a majorărilor de întârziere.
Art. 5 Posibilitatea de contestare
Împotriva actelor administrative fiscale emise potrivit prezentei proceduri se poate formula
contestație potrivit art. 268-281 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu
modificările și completările ulterioare.
Art. 6 Dispoziții finale
Prezenta procedură a fost aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al orașului Târgu-Neamț
nr.________/2023 și va intra în vigoare la data aprobării.
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.