Târgu Frumos › 26 iulie 2023

HCL 96/2023 adoptată

HOTĂRÂREA nr. 96 privind aprobarea implementării proiectului „Prioritising Social Impact in Urban Regeneration – U.R. Impact” finanțat în cadrul URBACT IV (2021 - 2027)

Documente

Text

ROMÂNIA CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI TÂRGU FRUMOS JUDEŢUL IAŞI H O T Ă R Â R E A nr. 96 din data de 27.07.2023 privind aprobarea implementării proiectului „Prioritising Social Impact in Urban Regeneration – U.R. Impact” finanțat în cadrul URBACT IV (2021 - 2027) Având în vedere prevederile: art. 129 alin.2 lit.e) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, unde se menționează că, în exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. e), consiliul local: a) hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice române sau străine, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor acţiuni, lucrări, servicii sau proiecte de interes public local; art. 5, art. 9, art 11, art. 17(3), art. 17 (9), art. 12, art. 29, 30 ale Regulamentului (EU) 2021/1058 al Parlamentului European și al Consiliului European din 24 iunie 2021 privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, Luând în considerare: Proiectul “URBACT IV_Action Planning Networks_1st Call for Proposals_2023 Network Assessment Sheet – Prioritising Social Impact in Urban Regeneration (UR IMPACT)”, respectiv lista partenerilor unde figurează selectat și orașul Târgu Frumos; Ţinând seama de: Referatul de aprobare al inițiatorului proiectului de hotărâre înregistrat la secretariatul primăriei oraşului Târgu Frumos sub nr. 44467/11.07.2023; Raportul serviciului economic din cadrul aparatului de specialitate al Primarului, înregistrat sub nr. 44471/11.07.2023 și al compartimentului juridic înregistrat sub nr. 44470/11.07.2023; Avizul Comisiei juridice, de învăţământ, sănătate, familie, muncă şi protecţie socială, culturală, culte, tineret şi sport din cadrul Consiliului Local al oraşului Târgu Frumos înregistrat sub nr. 45537/27.07.2023; În temeiul art. art. 129 alin. (1), coroborat cu dispozițiile art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Local al orașului Târgu Frumos, județul Iași, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1 Se aprobă participarea Unității Administrativ Teritoriale Orașul Târgu Frumos, județul Iași, la proiectul “Prioritising Social Impact in Urban Regeneration (U.R. Impact)” finanțat în cadrul URBACT IV (2021 - 2027)”. Art.2 Se aprobă bugetul total al proiectului “Prioritising Social Impact in Urban Regeneration – U.R. Impact”, finanțat în cadrul URBACT IV (2021 - 2027) în sumă de 62.100,00 euro, după cum urmează: a) 80% finanțare europeană prin Programul Interreg URBACT IV (2021-2027); b) 18% finanțare prin MDLPA; c) 2% finanțare din bugetul local al orașului Târgu Frumos, județul Iași, respectiv suma de 1.242,00 euro. Art.3 Se împuternicește Primarul orașului Târgu Frumos să semneze toate documente necesare contractării și implementării activităților proiectului “Prioritising Social Impact in Urban Regeneration – U.R. Impact”, respectiv să constituie prin act administrativ echipa de implementare a acestui proiect. Art.4 Secretarul general al oraşului va asigura comunicarea prezentei hotărâri Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi în vederea exercitării controlului de legalitate, Primarului oraşului Târgu Frumos pentru ducerea la îndeplinire, Serviciului economic şi se va publica în Monitorul Oficial Local prin grija persoanei responsabile. Adoptată astăzi, 27.07.2023, în ședință publică ordinară. Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate, Consilier local Secretarul general al oraşului Ciobanu Lili Valache Arghir Gabriel Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” și 0 voturi „abțineri”, exprimate de un număr de 17 consilieri locali care au votat, dintr-un număr de 17 consilieri locali în funcție. 1 CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL ORAȘULUI PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS NR. 96/27.07.2023 Semnătura persoanei Nr. Data OPERAȚIUNI EFECTUATE responsabile să efectueze crt. ZZ/LL/AN procedura 0 1 2 3 1 Adoptarea hotărârii1) 27/07/2023 2 Comunicarea către primarul orașului2) 3 Comunicarea către prefectul județului3) 4 Aducerea la cunoștință publică4+5) 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual4+5) 6 Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), după caz Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 1) art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”; 2) art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”; 3) art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării...; 4) art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.; 5) art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”; 6) art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.”; 7) art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: targufrumos.regista.ro