HCL 70/2023 adoptată
HOTĂRÂREA nr. 70 privind aprobarea trecerii din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale Orașul Târgu Frumos în domeniul public al acestuia a unui bun imobil- teren, înscris în cartea funciară nr. 61659
Documente
Text
ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI
TÂRGU FRUMOS
JUDEŢUL IAŞI
Hotărârea nr. 70
privind aprobarea trecerii din domeniul privat al unității administrativ-teritoriale
Orașul Târgu Frumos în domeniul public al acestuia a unui bun imobil- teren,
înscris în cartea funciară nr. 61659
Consiliul Local al oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi,
Având în vedere prevederile:
- art. 296, alin. (2), alin. (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind
Codul administrativ, unde se menționează expres că: “Trecerea unui bun din domeniul privat al unei
unităţi administrativ-teritoriale în domeniul public al acesteia se face prin hotărâre a consiliului
judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local al comunei, al
oraşului sau al municipiului, după caz, respectiv: “Declararea bunurilor care fac obiectul trecerilor ca
fiind de uz sau de interes public naţional sau local, după caz, se face prin hotărârile prevăzute la
alin. (1)-(2).”
- art. art.240 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
unde se menționează că: “Aprecierea necesității și oportunitatea adoptării și emiterii actelor
administrative aparține exclusive autorităților deliberative, respective executive”.;
Ținând seama de:
- Hotărârea Consiliului Local al Orașului Târgu Frumos nr. 143/24.11.2022 privind acceptarea unor
Declaratii autentice de renunțare la dreptul de proprietate privată asupra unor bunuri imobile-
terenuri în suprafată totală de 995 mp. și aprobarea înscrierii acestui drept în favoarea UAT orasul
Târgu Frumos, județul Iași, în domeniul privat;
- raportul de evaluare în vederea înregistrării valorii acestuia în evidențele contabile ale
unității Administrativ- Teritoriale Orașul Târgu Frumos, județul Iași, înregistrat sub nr.
30346/18.01.2023, întocmit de expert evaluator membru corporativ ANEVAR nr. 18549- ing. Narcisa
Tarabuta, pentru terenul situat în strada Ogorului, în suprafata de 995,00 mp, teren ce
reprezintă cale de acces, înscris în Cartea Funciară nr. 61610;
- Extrasul de Carte Funciară a imobilului-teren înscris în Cartea Funciară nr. 6986/09.03.2023;
Luând în considerare :
- Referatul de aprobare nr.40403/17.05.2023;
- Raportul Compartimentului Administrarea Patrimoniului înregistrat sub nr. 40413/17.05.2023;
- Avizul Comisiei de amenajare a teritoriului, urbanism, protecție mediu, turism și agricultură din
cadrul Consiliului local al orașului Târgu Frumos înregistrat sub nr. 41043/24.05.2023;
În temeiul art. 139 alin. 3 lit. g) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ,
1
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1 Se aprobă trecerea din domeniul privat al unitătii administrativ -teritoriale Orașul Târgu
Frumos în domeniul public al acestuia a bunului imobil teren în suprafață de 995 mp, înscris în Cartea
Funciară nr. 61659 Târgu Frumos, nr. cad. 61659.
Art. 2 Se declară ca fiind de interes public local bunul imobil teren prevazut la art. 1.
Art. 3 Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se împuterniceşte Primarul orasului Targu Frumos prin
aparatul de specialitate.
Art.4 Prezenta hotărâre se va comunica: Instituţiei Prefectului Judeţului Iasi, Primarului oraşului
Târgu Frumos, Compartimentului Administrarea Patrimoniului, Serviciului economic din cadrul
aparatului de specialitate al primarului și va fi adusă la cunoștință publică prin afișare la sediul
instituției și/sau prin publicare pe site-ul instituției și/sau presă.
Adoptată astăzi, 24.05.2023 în ședință publică ordinară.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier local, Secretar general al oraşului,
Maftei Gabriel Valache Arghir Gabriel
2
CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS
DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL ORAȘULUI
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI
TÂRGU FRUMOS NR. 70/24.05.2023
Semnătura persoanei
Data
. OPERAȚIUNI EFECTUATE responsabile să
ZZ/LL/AN
efectueze procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotărârii1) 24/05/2023
2 Comunicarea către primarul orașului2) 26/05/2023
3 Comunicarea către prefectul județului3) 26/05/2023
4 Aducerea la cunoștință publică4+5)
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual4+5)
6 Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), după caz 26/05/2023
Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ:
1)
art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după
caz.”;
2)
art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”;
3)
art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult
10 zile lucrătoare de la data adoptării...;
4)
art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general al
comunei.;
5)
art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult
5 zile de la data comunicării oficiale către prefect.”;
6)
art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.”;
7)
art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se
adresează.”
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” și 0 voturi
„abțineri”, exprimate de un număr de 17 consilieri locali care au votat, dintr-un număr de 17 consilieri locali în
funcție
3
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.