ROMÂNIA
CONSILIUL LOCAL AL ORAŞULUI TÂRGU FRUMOS
JUDEŢUL IAŞI
______________________________________________________________________________
Hotărârea nr. 151
privind însuşirea raportului de evaluare, stabilirea preţului și a condițiilor de vânzare și aprobarea
vânzării apartamentului nr.4, et. 1, sc. A, bl. A1, situat în strada Ștefan cel Mare și Sfânt,
oraş Târgu Frumos, județul Iaşi, înscris în CF nr. 60968-C1-U11 Târgu Frumos
Având în vedere prevederile:
art. 108, lit. e), din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul
administrativ, unde se menționează “Consiliile locale şi consiliile judeţene hotărăsc, în condiţiile
prevăzute în partea a V-a a prezentului cod, ca bunurile ce aparţin domeniului public sau privat, local
sau judeţean, după caz, să fie: […] valorificate prin alte modalităţi prevăzute de lege.”
art. 129, alin. 2, lit. c) din același act normativ unde se menționează “Consiliul local exercită
următoarele categorii de atribuţii: […] atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al
comunei, oraşului sau municipiului”;
art. 1 din Legea 85/1992, privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din
fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, unde se menționează:
”Locuinţele construite din fondurile statului pot fi cumpărate de titularii contractelor de închiriere, cu
plata integrală sau în rate a preţului, în condiţiile Decretului-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de
locuinţe construite din fondurile statului către populaţie şi ale prezentei legi.”, respectiv art. 16 unde
se menționează că ”Valoarea de vânzare a locuinţei se calculează raportat la preţul pieţei de către un
expert autorizat, în condiţiile legii."
Luând în considerare :
solicitarea înregistrată cu nr. 33774/23.02.2023, la secretariatul primăriei orașului Târgu Frumos;
contractul de locațiune nr. 68/08.01.2019 și actele aditionale nr. 1 – 6 la acesta, încheiat între
proprietarul Orașul Târgu Frumos și chiriașii Crețu Gheorghe / Crețu Argentina;
extrasul de carte funciară pentru informare nr. 9797/31.03.2023;
releveu apartament înscris în Cartea funciară nr. 60968-C1-U11;
raportul de evaluare înregistrat sub nr. 48258/11.09.2023 întocmit de expert evaluator membru
corporativ ANEVAR nr. 18549;
Hotarârea Consiliului Local al orașului Târgu Frumos nr. 62/31.03.2016 privind declararea ca
bunuri apartinând domeniului privat, de interes local, a unor imobile din Orașul Târgu Frumos, județul
Iași;
Ținând seama de:
Referatul de aprobare înregistrat la secretariatul primăriei oraşului Târgu Frumos sub nr.
53387/15.11.2023;
Raportul Compartimentului administrarea patrimoniului și asociații de proprietari din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului, înregistrat sub nr. 53390/15.11.2023;
Avizul Comisiei Amenajare a Teritoriului, Urbanism, Protecție Mediu, Turism și Agricultură din
cadrul Consiliului local al orașului Târgu Frumos, înregistrat sub nr. 54086/28.11.2023;
Avizul Comisiei economice, financiare şi de disciplină din cadrul Consiliului Local al oraşului Târgu
Frumos înregistrat sub nr. 54148/28.11.2023;
Avizul Comisiei Juridică, Învățământ, Sănătate, Familie, Muncă și Protecție Socială, Cultură, Culte,
Tineret și Sport din cadrul Consiliului local al orașului Târgu Frumos, înregistrat sub nr.
54139/28.11.2023;
În temeiul art. 196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57 din 3 iulie 2019
privind Codul administrativ,
Consiliul Local al oraşului Târgu Frumos, judeţul Iaşi,
~1~
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se actualizează valoarea imobilului - apartament nr. 4, etajul 1, sc. A, bl. A1, din strada
Ștefan cel Mare și Sfânt, oraș Târgu Frumos, județul Iași, înscris în CF nr. 60968-C1-U11, Nr. CAD
60968-C1-U11 și se însuşeşte Raportul de evaluare înregistrat sub nr. 48258/11.09.2023, întocmit
de expert evaluator membru corporativ ANEVAR nr. 18549, conform anexei care face parte integrantă
din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă vânzarea apartamentului nr.4, et.1, scara A, bl. A1, situat în strada
Ștefan cel Mare și Sfânt, oraşul Târgu Frumos, județul Iaşi, înscris în CF nr. 60968-C1-U11, nr. CAD
60968-C1-U11, prin exercitarea dreptului de preempțiune la cumpărare de către locatar.
(2) Se stabileşte preţul de vânzare al apartamentului nr. 4, et. 1, scara A, bl. A1, înscris în
CF nr. 60968-C1-U11, Nr. CAD 60968-C1-U11, situat în strada Ștefan cel Mare și Sfânt, oraş
Târgu Frumos, județul Iaşi, în sumă de 159.600 lei, conform raportului de evaluare.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se împuterniceşte Primarul prin aparatul de
specialitate.
Art.4. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului Judeţului Iasi, în vederea exercitării
controlului de legalitate, Primarului oraşului Târgu Frumos pentru ducere la îndeplinire,
compartimentului Administrarea patrimoniului și asociații de proprietari și va fi adusă la cunoștință
publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local de către persoana responsabilă.
Adoptată astăzi, 28.11.2023, în ședință publică ordinară.
Președinte de ședință, Contrasemnează pentru legalitate,
Consilier local Secretarul general al oraşului
Amarie Mărioara Valache Arghir Gabriel
~2~
CARTUȘ NECESAR DE INSERAT PE ORICE HOTĂRÂRE A CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI TÂRGU FRUMOS
DUPĂ SEMNĂTURA PREȘEDINTELUI DE ȘEDINȚĂ ȘI CEA A SECRETARULUI GENERAL AL ORAȘULUI
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL AL ORAȘULUI
TÂRGU FRUMOS NR. 151/28.11.2023
Semnătura persoanei
Nr. Data
OPERAȚIUNI EFECTUATE responsabile să efectueze
crt. ZZ/LL/AN
procedura
0 1 2 3
1 Adoptarea hotărârii1) 28/
11/2023
2 Comunicarea către primarul orașului2) 29/
11/2023
3 Comunicarea către prefectul județului3) 29/
11/2023
4 Aducerea la cunoștință publică4+5) 29/
11/2023
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual4+5)
6 Hotărârea devine obligatorie6) sau produce efecte juridice7), după caz 29/
11/2023
Extrase din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ:
1)
art. 139 alin. (1): „În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz.”;
2)
art. 197 alin. (2): „Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”;
3)
art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile
lucrătoare de la data adoptării...;
4)
art. 197 alin. (4): Hotărârile … se aduc la cunoștința publică și se comunică, în condițiile legii, prin grija secretarului general al comunei.;
5)
art. 199 alin. (1): „Comunicarea hotărârilor …. cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de
la data comunicării oficiale către prefect.”;
6)
art. 198 alin. (1): „Hotărârile … cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică.”;
7)
art. 199 alin. (2): „Hotărârile … cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se
adresează.”
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu un număr de 17 voturi „pentru”, 0 voturi „împotrivă” și 0 voturi „abținere”,
exprimate de un număr de 17 consilieri locali care au votat, dintr-un număr de 17 consilieri locali în funcție.
~3~
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.